Cronica animației
Marele „consumator” de animație, copilul este și unul dintre eroii săi preferați. Privirile care clipesc de uimire în sală pot deveni subiectul unor încântătoare metamorfoze pe ecran. Lumea văzută de la un metru și ceva are pentru desenele în mișcare aceeași parolă ca basmul: „pe tărâmul acesta totul se poate”. Vârsta primelor uimiri dar și a primelor înțelesuri asupra importantelor lucruri ale vieții îi inspiră lui
Olimp Vărășteanu, unul dintre „sariricii” noștri cei mai ingenioși, dar și un iscusit autor pentru copii, poeticul film
Anotimpul fericit.
Nu i-a fost greu realizatorului să găsească pentru această peliculă a sa tonul tandreții. Chiar și atunci când ironizează pe „mitici”, „harpagoni” sau pe „donjuani”, el păstrează o bonomie înțeleaptă, o anume încredere în semeni care îl face să evite sarcasmul și tușa grotescă. Deși recurge arareori la registrul liric, Olimp Vărășteanu știe să-i atingă corzile cu simțul măsurii, fără să se bizuie pe efecte de tremolo. Vorbind cu duioșie despre o temă care de obicei înduioșează, el știe să ocolească dulcegăria. Pentru a zugrăvi „anotimpul fericit”, regizorul apelează la culorile cu intense pâlpâiri luminoase ale amintirii. Priveliștea lumii văzută de copilul care vrea să priceapă tot ce i se arată se alcătuiește din senzații de tonică prospețime. Olimp Vărășteanu a intuit că de vârsta candorii nu te poți apropia „coborând” la presupusul ei nivel modest, ci evocând ceea ce are ea mai înalt: puritatea, dorul de-a cunoaște și fervoarea imaginației. Unul dintre cele mai lirice episoade ale filmografiei realizatorului,
Anotimpul fericit este și cel mai ambițios din punct de vedere plastic. Cu o modernă alură grafică și cromatică, ajutat de o inspirată coloană sonoră (semnată George Copaci) filmul are armonia ce își pune pecetea pe mai toată creația acestui autor care demonstrează cu farmec, talent și puțină nostalgie că desenul animat nu este numai domeniul poveștilor pentru copii, ci despre copii.
