REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



“Cearta”, cronică de film


     Cearta este un scurtmetraj color, în care mişcarea desenului decupat se îmbină cu a desenului animat. Plastica inegală şi cam monotonă a filmului (aproape tot timpul, cu destul de rare excepţii obiectivul fixează un panou de reclame) alternează între o stilizare accentuată şi un afiş simplificat. Lipsa aceasta de unitate, insuficient şi stângaci accentuată, dacă a fost în intenţia desenatorului, dezamăgeşte. Pe linia aceasta, cei doi omuleţi, vioi şi interesanţi, ne-au atras mai mult. Dacă vor fi reluaţi şi dacă îşi vor găsi şi mai mult personalitatea (în prezent sunt pe un drum bun, deşi încă tributari omuleţului lui Gopo) ne putem aştepta la surprize plăcute din partea lor. Imaginea şi sunetul ating nivelul fiImelor reuşite din producţia acestui an. Muzica, acordată cu intenţiile scenaristului, subliniază spiritual desfăşurarea acţiunii.
     Principala deficienţă, insist asupra ei, o constituie construcţia scenariului. Scenaristul a folosit leit-motivul vitrinei cu păpuşi care noaptea prinde viaţă. Leit-motivul acesta, reluat de atâtea ori în variante diferite, ar fi putut şi în versiunea lui Olimp Vărăşteanu să prilejuiască o mie şi una de momente pline de haz. De data aceasta nu prind viaţă păpuşile din vitrină sau personajele cărţilor din bibliotecă, ci doi omuleţi desenaţi cu creta pe un panou de reclame. Lumea afişelor colorate, în care se mişcă cei doi omuleţi, ar fi putut constitui un cadru destul de variat pentru cerinţele scurtmetrajului şi în orice caz, ne-ar fi putut pune în faţă întâmplări mult mai variate. Scenaristul a ştiut să aleagă locul ideal pentru desfăşurarea aventurilor celor doi omuleţi. Dar scenariul e despărţit, clar, în două etape marcate prin cearta omuleţilor. În prima parte a filmului, care ocupă cam jumătate din peliculă, omuleţii sunt prieteni şi regizorul exprimă deplina lor înţelegere printr-o lipsă totală de acţiune. Dacă nu se întâmplă nici măcar o ceartă, ar părea că vrea să spună scenaristul, înseamnă că nu se întâmplă nimic, că lumea devine incoloră, că pivotul existenţei stă tocmai în tulburarea apelor. Jumătate din film deci (cu excepţia a două gaguri, insuficiente), obiectivul ne plimbă pe panoul cu reclame, iar spectatorul e convins că vizionează un film publicitar şi se străduieşste să identifice beneficiarul. Lucrul acesta nu l-ar supăra deloc (filmele publicitare au şi ele dreptul la atenţia spectatorului) dacă, în a doua jumătate a filmuluI, nu şi-ar da seama că asistă la un scurtmetraj a cărui temă e prietenia şi nu publicitatea. Către sfârşit, acţiunea devine mai dinamică, omuleţul care se îneca în afişul „Litoral” e salvat de prietenul său. Iar spectatorul pricepe că prima parte a filmului, pe care o socotise moment pubilcitar e, de fapt, o flagrantă stângăcie a scenaristului şi regretă că fiImul n-a fost corectat măcar la montaj.
     Tonul cu care scriu acestea nu trebuie interpretat ca o lipsă de consideraţie faţă de bunele intenţii regizorale şi faţă de talentul lui Olimp Vărăşteanu, vădite, pe alocuri, chiar în Cearta. Cu un scenariu bine gândit am fi avut încă o producţie reuşită. În orice caz, reamintesc aspectele tehnice pozitive semnalate la începutul notelor privind Cearta. Încărcătura scenariului, prezentă şi în Ritmul lui Bob Călinescu, s-ar putea să se datoreze unor criterii greşite, după care tema prieteniei, sau a artei, sau a prezentării frumuseţii folclorului, luate în parte şi puse la baza unor scurtmetraje separate, ar fi „minore” şi ar avea neapărată nevoie să se completeze, să se sprijine una pe alta. În Ritm, pledoaria pentru artă şi idila celor doi tineri era „întărită”, după cum ne amintim, cu excesiv de multe motive folclorice care, luate în sine, meritau ele singure să stea la baza unui scurtmetraj dar care, în economia scenariului acestui film, îneca tema principală, aşa cum în Cearta publicitatea îneacă tema prieteniei. De aici, sentimentul neplăcut pe care îl încearcă spectatorii: ei pot oricând să vizioneze cum trebuie un film despre prietenie, bine făcut. Dacă mai adăugăm încă o temă sau două nu facem ca tema iniţială să devină majoră. Ea este sau nu este aşa, prin ea însăşi. „Întărirea” prin adaos înseamnă, de fapt, o slăbire a eficienţei ideilor. Îngrămădirea a două-trei teme într-un singur scurtmetraj, departe de a servi, scade puterea de convingere, fac să nu se impună spectatorilor ideile exprimate şi, în orice caz, duc la despărţirea filmului de artă.
 
(Cinema nr. 4, aprilie 1964)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cearta film, cronica de film, gellu naum, olimp varasteanu

Opinii: