Farmecul omuleţului lui
Gopo descinde în primul rând din nemăsuratul său optimism. Călător printre stele, înfruntând adversităţile naturii preistorice sau asistând la ciocniri de planete, el îşi păstrează candoarea şi încrederea în viitor.
Umerii fragili ai omului-simbol poartă povara universului «în mişcare şi transformare», iar muşchii braţelor sale se bombează comic spre a sprijini câte-o stea căzătoare. Râsul său molipsitor reverberează, printre sateliţi şi constelaţii, florile semănate de el înfloresc în praful lunar sau în apele sărate ale oceanelor. Ludic din fire, găseşte jucării pe măsura făpturilor neozoice şi face piruete printre moduli şi navete spaţiale. Erou de «science-fiction», omuleţul călătoreşte mereu spre Pământul prezentului, dovedind fără încetare că «nimic din ce-i omenesc nu-i este străin». Înfătişarea sa caraghioasă nu este deloc incompatibilă cu temele grave ca înarmarea, poluarea sau dezechilibrul ecologic. Chiar atunci când atinge aceste subiecte de editorial îngrijorat personajul păstrează optimismul, încrederea în soluţia salvatoare.
Renunţând la unele din înşiruirile eroului său, lon Popescu Gopo ni-I prezintă într-o ipostază insolită în noul său film
Trei mere, metaforă filozofică de neliniştitoare semnificaţie, compusă într-o tonalitate neobişnuită pentru creaţia sa. Registrul este impus de natura temei, una dintre cele mai grave abordate de autor. Preluând motivul «science-fiction» al revoltei maşinilor, noua peliculă ilustrează simbolic evoluţia exploatării omului de către om, perfecţionarea şi consecinţele ei alienante. Deşi nu are nimic din austeritatea unei lecţii de economie politică, filmul are o admirabilă rigoare a construcţiei şi o lăudabilă simplitate dramaturgică.
Apărând în dublă ipostază de exploatator şi exploatat, omuleţul nu se mai remarcă prin contaminantul optimism. Reacţiile lui au însă aceeaşi candoare, amintindu-I aici pe Chariot în
Timpuri noi. Aiurit şi credul, omuleţul-sclav adună neobosit mere pentru omuleţul-proprietar, reţinând pentru sine o neînsemnată parte. Leneşul stapân pune la un moment dat pe un robot să înfăptuiască nedreapta dijmuire. Perfecţionându-se rapid, acesta din urmă îi sileşte pe omuleţi să culeagă fructele într-un ritm infernal, lipsindu-i până la urmă pe amândoi de partea lor de câştig. Parabolica istorioară devine o insolită aplicare a temei revoltei maşinilor. În decorul edenic dominat de pomul cu roade purpurii, robotul secolului al douăzecilea îşi găseşte locul său metaforic. Gagurile sunt rare în acest film de concentrată expresie şi poartă în ele încărcătura unor grave semnificaţii. Debutând ca un joc de copil, încercarea omuleţului de a păcăli robotul devine o tensionată înfruntare dintre inteligenţa emoţională şi cea glacială a maşinii. Cunoscutul surâs al mucalitului personaj îngheaţă într-o expresie de uimire înspăimântată. Mai mult decât în alte filme, Gopo studiază în
Trei mere microfizionomia personajului său, decupând prim-planuri ce dezvălure modificări psihologice. Personalitatea optimistă a omuleţului mai este vag sugerată doar prin aerul său ludic şi de «bon viveur». Subordonând temei conturul moral al prototipului său, autorul îşi dovedeşte complexitatea registrului.
Inventiv creator de gaguri, autorul «omuleţului» a ales de data aceasta soluţia sobrietăţii, expresia eliptică şi austeră, ocolind cu grijă ornamentul stilistic. Coloana sonoră, animaţia şi montajul, componente atât de elaborate în toate filmele lui, poartă amprenta efortului de esenţializare. Nu ştiu dacă
Trei mere marchează o nouă etapă în creaţia autorului. Nemizând pe farmecul personajului său, animându-i cu alte însuşiri contururile grafice, Gopo traversează un moment interesant de reevaluare a propriilor mijloace şi teme. Pentru admiratorii omuleţului sau ai maestrului creator, un film de văzut neapărat.
