Când părăseşte tonul seninei voioşii al filmului destinat celor mici, animaţia se adresează adulţilor cu ambiţia de a-i pune pe gânduri. Jocul sacadat al liniilor şi culorilor devine jocul minţii. Spectacolul feeric este detronat de spectacolul inteligenţei. Arta a opta nu-şi îndeamnă publicul să admire dinamismul formelor, ci pe cel al ideilor. Aceste aspiraţii pot fi recunoscute în pelicula Ascensiunea. Semnatarul ei, Virgil Mocanu, este un autor cu vocaţie satirică, probată mai ales în serialul Familia.
De data aceasta el nu alege însă registrul ironiei. Cu toate că ţinteşte să pună întrebări neliniştitoare, Ascensiunea nu se sfieşte să alegă familiara formulă „a fost odată”. Povestea unui băieţel fascinat de semeţia unui vârf de stâncă se transformă în povestea unui bărbat care îşi iroseşte o bună parte din viaţă pentru a cuceri, pe calea cea mai grea, muntele cu chemări de sirenă. Este om bătălie cu timpul dar şi cu propriile limite, pe care eroul vrea să o câştige cu orice preţ şi de unul singur. După multe eşecuri şi reveniri pe versantul periculos, el reuşeşte să ajungă pe culmea sfidătoare unde, surpriză, alţii veniseră înaintea lui şi construiseră o şosea.Obstinaşia lui de a străbate cărări nebătătorite nu ste persiflată. Pluteşte însă peste imaginile de final ale filmului întrebarea dacă acest sacrificiu merită făcut. Înălţimea idealurilor nu este întotdeauna proporţională cu înaălţimea munţilor pe care vrem să-i escaladăm.Iată o posibilă concluzie a filmului. Ascensiunea nu-şi rosteşte morala apăsat, ci încearcă să-l angajeze pe spectator în formularea răspunsului cel mai adecvat.
Nuanţata dezbatere morală îşi concretizează idelile în desenele cu tuşă dramatică ale graficienei Doina Botez. Voltajul metaforic al peliculei datorează mult muzicii lui Călin Ioachimescu, tânăr compozitor, câştigător al mai multor concursuri internaţionale, ale cărui „prestaţii” în animaţie reuşesc întotdeauna să anuleze condiţia de plan doi a coloanei sonore. Deşi aparţinând categoria filmului de autor, Ascensiunea este o reuşită de echipă. Principalul său merit este strădania de a scoate formula parabolei din starea de solemnitate şi de a o transforma în dialog.