După dealuri a fost premiat pentru scenariul scris chiar de regizorul român. Actrițele Cosmina Stratan și Cristina Flutur ― laureate pentru interpretările lor.
După dealuri este „mult mai complicat și mai pretențios decât cel de dinainte. Mai controversat. Suscită iritări în rândul celor care-l văd, ceea ce e un semn bun, din punctul meu de vedere. Rostul filmelor nu este să obțină unanimitate de opinii ― atunci înseamnă că nu au generat păreri diferite în jurul unui subiect care merită discutat. Nu e un film simplu, comod. Vorbește despre niște valori și decizii personale importante și te îndeamnă să ți le reverifici tu, ca spectator”.
„Am încurajat actorii, indiferent de ce cred ei personal, să apere punctul de vedere al personajelor pe care le interpretează. Așa cred că e rezonabil să facă”, descrie cineastul, în parte, metoda de lucru cu interpreții. Cât despre structura filmului, Mungiu o caracterizează drept „foarte simplă, lineară din punct de vedere temporal, prezintă situația așa cum a evoluat ea, neomițând niciun moment important. Nu sunt elipse. În scenariu, fiecare nouă zi este indicată cu precizie. Am încercat să aloc fiecărei zile cam aceeași cantitate de timp filmic. Singurul moment în care poți să consideri că există o elipsă e acela în care a venit zăpada ― dar asta nu e ceva ce a ținut de voința noastră”.
Nu mă pot abține să îl întreb cine e vinovatul din După dealuri. Nu numește pe nimeni, consideră că ar fi o nedreptate față de personaje. „Autorul nu trebuie să tragă concluziile. Eu consider că sunt mult mai mulți vinovați în cazul particular al acestei fete (Alina − n.r.) decât vezi în film. Ea e rezultatul unui sistem, unei societăți, care nu funcționează. Un sistem care face ca educația părinților acestor copii și conjunctura în care au trăit să îi determine să îi abandoneze în orfelinate. E un caz de abandon extrem, dar sunt mulți copii astăzi abandonați în alt fel de părinți ― oferindu-li-se prea puțină atenție sau educație. Mă interesează ca filmul să vorbească despre toate lucrurile astea. Ce mă bucură când am aceste discuții cu presa (Mungiu dăduse peste 30 de interviuri la Cannes doar în acea zi − n.r.) este să văd că multe din aspectele astea sunt prezente în film tocmai pentru că eu păstrez echilibrul general al situației și las toate lucrurile astea să existe acolo fără să apăs pe vreunul anume. Vorbesc despre un fel de responsabilitate socială”, pune punctul pe „i” Mungiu.
„O responsabilitate a tuturor instituțiilor prezente în viața acestor fete, în viața celor care trăiesc azi în aceeași țară cu ele, despre valorile și convingerile celor din jur care, după cum arată acest caz, nu îi privesc doar pe ei, ci ne pot afecta și pe noi ceilalți. Cât îi privește pe părintele și maicile din film, chiar dacă ce au făcut ei e greșit, vor avea întotdeauna scuza că sunt singurii care măcar au acționat”, susține regizorul.
