Proza tensionat-senzațională a lui Dino Buzatti se întâlnește în
Mimi cu sex-glamurizata estetică a sfârșitului de epocă de aur a advertisingului american. Dacă parte din scurtmetraj amintește de faimoasa reclamă Levi’s „Pick up” din ’89, care-l are pe Tom Cruise în rolul unui bun samaritean/ păpușă masculină, asta nu e pesemne o coincidență și nici sursă de înspirație aleatorie nu e.
Filmul, subintitulat „un road movie de Cornel Lazia și
Lucian Georgescu”, plăsmuiește o continuare a povestirii lui Buzzati în care iubita unui împătimit de automobile se transformă într-un vehicul pentru a-i putea fi alături. Aici,
Mimi, o Fiat 500, roșie, devine geloasă pe autostopista luată de șofer și pe relația dintre ei și se sinucide, într-un final melodramatic.
Un exercițiu de imagine capabil să creeze, dacă nu narațiune clară, atunci feeling, dacă nu claritate, atunci imagini puternice.
Mimi dă seama de un gust cool, postmodern, al autorilor săi în sălbăticia tranziției românești. Un gust care relevă pe alocuri unghiuri de la Tarantino, bizarerii de la Lynch și o mare apetență către road movies pe care știm că Lucian Georgescu a căutat-o și mai departe în debutul său regizoral
Tatăl fantomă.
Mai multe despre procesul de coacere a acestui film inedit care își serbează cea de-a treizecea aniversare, citiți mai jos în textul scris de fondatorul Cinepub. (Emil Vasilache)
”Nu îmi place să vorbesc despre filmele pe care le-am făcut sau la care am colaborat. Iar atunci când o fac, menționez doar eșecul, nu performanța. E tema mea de autor, pe care nu o pot schimba, nici să vreau. De ceva vreme însă, se pare că ”my rage is gone”, ca să îl citez pe Goldman. Mă uit acum, nostalgic, la aceste jucării stricate, aruncate pe podeaua tinereții mele și le accept indulgent defectele. Mai mult, deși nu la fel de inspirat și de generos precum tînărul meu coleg Emil Vasilache, încep să le văd și părțile bune. Motivul pentru care am acceptat difuzarea lui
Mimi, film studențesc, scris de mine și realizat împreună cu directorul de imagine, colegul și bunul prieten Cornel Lazia, este că se împlinesc exact 30 de ani de la premieră. Nu e coincidență faptul că în această săptămînă are loc Cinemaiubit, festivalul de film studențesc, pe care îl puteți urmări, online.
În urmă cu trei decenii Cinemaiubit nu exista, iar
Mimi era premiat(ă) cu Premiul Juriului Dakino, precursorul evenimentului UNATC de astăzi. Puțini mai știu însă că înaintea acestor două tinere festivaluri, un grup de entuziaști organizau primul eveniment-manifest post-revoluționar, Criza 91. În afară de subsemnatul, în echipă se afla adolescentul
Tudor Giurgiu, care avea să fondeze peste două decenii unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa Centrală și de Est, iar trailerul festivalului - o noutate absolută în comunicarea culturală a vremii - era regizat de tînărul
Vali Hotea.
Mimi este un mic film, dar nu un film mic. Stîngaci și naiv, are șarmul unui puber timid. Deși datat astăzi, în epocă el era de o noutate absolută, de la coloana sonoră (Anca Dumitrescu), la imaginea superbă a lui Lazia, (la primul lui film color de 35 de mm) și pînă la plein-air-ul subiectului și abordarea lui solară, într-o epocă cenușie. Interpretat de ne-profesioniști - cu excepția lui Alexandru Agarici, cu o starletă în rolul principal, furată din garajul proprietarului de către fiul acestuia, primul 500 ever, cu trapă din piele cu manivelă și uși care se deschideau invers, realizat de o minusculă, dar famelică echipă, care se hrănea seara cu știuleți furați de pe cîmpul unde campa în corturi peticite mirosind a mucegai, cu un operator improvizat în 1st AD (Max Lemnij), cu sprijinul unui rector legendar, minunatul Victor Rebengiuc, care venea noaptea la facultate pentru a semna hîrtii de susținere a unei producții de aventurieri dilii, cu un Mercedes Cobra în rolul antagonistului, adus din Belgia de un vecin de bloc și înmatriculat RO (fără racord) în timpul filmărilor, și pînă la travelingul unghiului subiectiv al sinuciderii în lac, tras (1x1, desigur…) cu singura cameră subacvatică de la Sahia, o relicvă care ar fi trebuit expusă încă de atunci la Museo del Cinema în Torino… toate acestea înseamnă tinerețea noastră.
Nu văzusem spotul Levi’s „Pick up” la care face referire Vasilache mai sus (Chișu avea să aducă ”Noaptea devoratorilor de publicitate” a lui Bourssicot după cîțiva ani), iar
Mimi a fost filmat la un an după ”
Wild at heart”, așa că nu puteam să visez că voi ajunge să-i fiu prieten și colaborator părintelui lui Sailor și al lui Lula.
Privind înapoi cu nostalgie, le urez studenților noștri, în prag de
Festival, să aibă parte de cel puțin tot atîta dragoste, prietenie, camaraderie, pasiune și fericire cît am avut noi în primăvara vieții noastre. Nu e puțin, deloc, credeți-mă.” (Lucian Georgescu,
cinepub.ro)
