Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Liviu Ciulei – Fişă aproape personală


     Ziua, luna, anul, locul naşterii: 7 iulie 1923, Bucureşti.
• 1945: prima apariţie în public, pe scena «Teatrului Mic», în rolul unui valet, din piesa «Încătuşare» de Ph. Barry.
•1946: absolvă Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti şi este angajat la teatrul «Odeon», pe a cărui scenă joacă, printre altele: Puck din «Visul unei nopţi de vară» de Shakespeare şi Treplev din «Pescăruşul» de Cehov. În acelaşi an debutează şi ca regizor, punând în scenă piesa lui George Marcovici, «Povestea munţilor».
• 1948: este angajat în trupa Teatrului Municipal, ca actor şi scenograf.
• 1949: absolvă facultatea de Arhitectură.
• 1951: debutează ca actor de film cu rolul lui Dumitru Scăpău din filmul În sat la noi (regizori Jean Georgescu şi Victor Iliu).
• 1953: este asistentul lui Victor Iliu la filmul Moara cu noroc.
• 1957: Anul în care revine în regia de teatru cu piesa «Omul care aduce ploaie» de Richard Nasn — dar şi anul în care debutează în regia de film cu Erupţia.
• 1959: Realizează, ca regizor şi interpret principal, Valurile Dunării (distins în 1960, la Karlovy Vary cu Marele Premiu).
• 1963: este numit director al teatrului «Lucia Sturza-Bulandra».
• 1964: realizează Pădurea spânzuraţilor — în care şi joacă rolul ofiţerului Klapka. (Filmul este distins cu premiul de excelenţă UNIATEC la Milano în 1964, cu Marele Premiu pentru regie la Cannes, în 1965, şi cu Marele Premiu «Pelicanul alb», la Mamaia, în acelaşi an.)
     Multitudinea preocupărilor (regizor şi scenograf de film şi de teatru) nu l-a împiedicat ca, în tot acest timp, să joace, pe scenă sau în film, calitatea de actor fiind, la Liviu Ciulei, nu numai o vocaţie, ci şi o mare pasiune. Joacă pe scenă Lenin în «Omul cu arma» de Pogodin şi Andrei din «Passacaglia» de Titus Popovici, iar în film Mihai din Valurile Dunării şi mecanicul de locomotivă din Soldaţi fără uniformă de Francisc Munteanu; Protasov din «Copiii soarelui» de Maxim Gorki şi Jack-melancolicul în «Cum vă place», de Shakespeare pe scenă, iar în film profesorul de desen din Cerul n-are gratii de Francisc Munteanu; joacă Klapka în Pădurea spânzuraţilor, iar pe scenă Joe din «Clipe de viaţă» de Saroyan şi Danton în «Moartea lui Danton» de Georg Büchner; joacă Manicatide în Facerea lumii de Gheorghe Vitanidis, iar pe scenă Edgar din «Play Strindberg» de Wirrenmatt. Nu demult a încheiat filmările la Decolarea în regia lui Timotei Ursu, film în care joacă rolul comandantului de aeroport, Barcan.
 
     26 de ani de carieră, peste 40 de roluri pe scenă şi numai 7 în film. O dată în plus, cinematograful n-a ştiut să exploateze un actor consacrat în teatru şi înzestrat cu reale calităţi cinematografice. O dată în plus, e păcat, pentru că Liviu Ciulei face parte din acea familie de actori, pentru care nu există tipar, ci doar o profundă cunoaştere de sine, care îi permite să interpreteze personajele cele mai diferite. Poate pentru că personajul principal este întotdeauna el, actorul. Acel actor, «gânditor în societate», cum singur spune. 
(Cinema nr. 12, decembrie 1971)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: biografie, eva sirbu, liviu ciulei

Opinii: