După primele zece minute, ni se pare că filmul
Breaking News se cere rânduit printre dramele despre reporteri sau printre ficţiunile metacinematografice despre culisele televiziunii. Ceea ce ar atrage imediat aşteptări privind devoalarea cinismului celor care lucrează în mediile vizuale de informare etc. Deşi câte ceva dintre presupuneri se confirmă, descoperim apoi că povestea regizată de
Iulia Rugină şi scrisă de ea împreună cu
Ana Agopian şi
Oana Răsuceanu îşi găseşte substanţa într-o zonă mai sensibilă şi mai greu de definit decât etica jurnalismului în era electronică. O investigaţie cu pasaje de triller jalonează arhitectura
scenariului care include tropi asociaţi cu mai multe genuri şi subgenuri. Povestea porneşte de la şocul reporterului Alex Mazilu (Andi Vasluianu) la moartea cameramanului său, în timpul unei filmări la incendiul dintr-o fabrică bucureşeană.Trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața colegului dispărut, el pleacă, în preajma Crăciunului, la Mangalia, oraşul de reşedinţă al celui decedat, în încercarea de a-i reconstitui viaţa cu ajutorul declaraţiilor celor care l-au cunoscut. Ne vom aminti bineînţeles de „schema” din
Cetăţeanul Kane şi vom verifica dacă ea se aplică întocmai. Din fericire, similitudinile sunt neînsemnate şi ancheta dusă de reporterul bucureştean alege să problematizeze relativitatea adevărului nu prin distorsiuni de imagine şi de montaj, ci prin descrierea în cheie realistă a unui mediu şia unor interacţiuni umane care privilegiază sinceritatea şi spontaneitatea.
Respins la început de familia cameramanului care refuză orice declaraţie, şi mai ales de fiica defunctului, Simona (Voica Oltean), Alex se ambiţionează să-şi continue căutările şi să afle ce fel de om era fostul camarad care făcea naveta între Mangalia şi Bucureşti. Fără a sugera că motivaţia continuării cercetărilor stă în sentimentul de vinovăţie al supravieţuitorului, filmul încurajează mai degrabă rolul empatiei în perseverenţa anchetei. Tatăl unui băiat de grădiniţă lăsat în grija (excesivă) a soţiei(Ioana Flora), eroul este în aceeaşi măsură intrigat şi emoţionat de natura voluntară şi răzvrătită a adolesecentei rămasă orfană, suportă toanele, vocabularul crud şi situaţiile umilitoare în care îl pune ea. Filmul se transformă treptat în povestea unei ciudate prietenii, în care un adult sensibil reuşeşte să înlăture carcasa de ostilitate a unei adolescente rănite şi încercate de viaţă, care nu găseşte niciun punct de sprijin în familia rămasă, dominată de un bunic autoritar şi rigid. Topirea barierei de comunicare dintre reporter şi fata de 16 ani devine focusul principal al filmului.
Studiul acestui proces oferă în primul rând foarte ofertante partituri celor doi protagonişti. Andi Vasluianu este încadrat de camera lui Vivi Drăgan în planuri apropiate care suprind finele reacţii ale reporterului devenit substitut de tată. Cât despre debutanta Voica Oltean, puterea ei de a trece fluid de la revolta energică şi zgomotoasă la şoaptele mărturiilor despre relaţia complice cu părintele obsedat de muzica anilor `60-`70, ea a convins Juriul Festivalului de la Karlovy Vari să îi acorde o menţiune specială de interpretare.
Devoalarea secretului celui dispărut, cu viaţa sa dublă de cameraman la Bucureşti şi disc jokey pe litoral este configurată printr-o abilă inserţie de materiale video cu o factură diferită, de la
home movies (peliculele cu eroina în copilărie) la imagini venite prin Skype şi Youtube. Dacă această tehnică narativă autoreflexivă a devenit populară în noua perioadă audioviziuală multimedia, nu se poate ignora subtilitatea construcţiei dramaturgice care se bazează în mare măsură pe analogia dintre viaţa cameramanului şi a idolului său muzical, Otis Redding, dispărut şi el prematur şi în timpul exercitării profesiei, în mult mediatizatul accident de avion din 1967. Şi cântecul citat în poveste,”Sitting on a rock of the bay” şi reluat integral în post-generic, subliniază analogia între cele două destine, referindu-se la profesia de disc jokey a tatălui, practicată pe malul mării.
Scenariul are şi alte virtuţi de construcţie şi de dezvoltare. Deşi nu sunt frapante, aceste calităţi îmbogăţesc biografia personajelor şi trasează mai precis legăturile dintre ele. Una dintre ideile scenaristice inspirate mi se pare paralela dintre viaţa de copil superprotejat şi răsfăţat al fiului reporterului, contrariat când tatăl nu prea are chef să asculte poezioara stupidă pe care el o va recita la serbarea de Crăciun, şi viaţa cenuşie a adolescentei rămasă orfană de ambii părinţi, pentru care afecţiunea paternă rămâne numai o înregistrare video din copilărie, când tatăl îi dă voie pentru prima oară să cînte la chitara lui. Inclus cu abilitate în textura filmului „mare”, micul
home movie ocazionează unul dintre cele mai emoţionante pasaje din
Breaking news. Ajunşi în punctul evaluării scenariului, ar trebui să ne amintim colaborarea constantă a trio-ului format din fostele colege la UNATC Iulia Rugină, Ana Agopian şi Oana Răsuceanu, care au lucrat împreună la scurtmetraje (precum
Bună Cristina! Pa Cristina!-2006,
Vineri în jur de 11-2006 sau
Captivi de Crăciun-2010) şi la lungmetraje (
Love building-2013 şi
Alt Love building-2015) regizate de cea dintâi. Interesant este că acest trio scenaristic a exersat în
Breaking news şi tehnica scrierii pentru un anume actor (
writing for acting), destul de rar încercată la noi, interpretul ales fiind Andi Vasluianu, după cum recunoaşte Iulia Rugină: „De la un punct încolo, am scris cu Vasluianu în cap, ne-am dat seama că el este Alex Mazilu”. Dezvoltat pe parcursul mai multor ani, acest proiect, care ar fi trebuit să fie filmul de debut al cineastei, a profitat şi de experienţa acumulată de echipă lucrând la seria
Love building, o comedie „corală” unde condiţionările erau mai rigide. Fiind vorba despre lungmetraje comandate de o şcoală privată de actorie pentru a pune în valoare toţi absolvenţii unei promoţii, cele două lungmetraje precedente din filmografia Iuliei Rugină au impus limite scenaristice şi regizorale pe care în
Breaking news, din fericire, nu le-a avut. Noul film marchează şi trecerea de la comedie la dramă, gen care permite o nuanţare a caracterelor de care regizoarea pare a fi atrasă. Deşi mai descoperim şi în drama cu iz de thriller personaje marcate de stereotipuri (vezi şefa de la ştiri cinică şi excesiv de autoritară), plăcerea autoarei de a aprofunda situaţii şi portrete trece ecranul. Avem toate motivele să considerăm că Iulia Rugină este un nume demn de reţinut al cinematografului nostru feminin şi să-i aşteptăm cu interes următorul film. Titlul unui alt blues din repertoriul lui Otis Reddibg ar putea oferi o sugestie:”Try a little tenderness”.
