„În fiecare zi mi-e dor de tine” sau „arta” încropelii
de Cristina Corciovescu
M-am convins: echipa de la TVR2 nu face o selecţie atunci când programează filmele româneşti de duminică. Le iau cum le vine la mână sau în funcţie de hărnicia şi puterea de persuasiune a deţinătorului de drepturi care bate din pinteni să-şi plaseze marfa. Altfel, printr-o sită chiar şi cu ochiuri generoase, În fiecare zi mi-e dor de tine n-ar fi trecut. Principalul păgubit rămâne Gheorghe Vitanidis care a fost un regizor fără pretenţii auctoriale, care cu câteva excepţii a lucrat după scenariile altora şi care a abordat toate genurile cu mai mare sau mai mic succes. L-aş defini un bun meşteşugar într-ale filmului din cariera căruia reţinem în primul rând Răutăciosul adolescent, un love story cu foarte tinerii şi frumoşii Irina Petrescu şi Iurie Darie. S-a lansat, la începutul anilor 60, cu trei comedii uşurele - Băieţii noştri, Post Restant şi Gaudeamus Igitur– care în acea perioadă a cinematografului românesc puteau fi considerate un divertisment decent. Nu acelaşi lucru se poate spune despre revenirea sa la comedie cu ultimul său film de ficţiune, acest În fiecare zi mi-e dor de tine, ce se doreşte a fi un musical după schema clasică „facem un spectacol, căutăm o vedetă”. În fiecare zi mi-e dor de tine este o încropeală. Principala vină o poartă scenaristul Octavian Sava, un binecunoscut autor de scenete umoristice la Televiziunea Română pline de cioace şi glumiţe. Cam aşa arată şi filmul lui Vitanidis, o înseilare de momente presupus comice legate fără mare logică între ele doar în ideea de a stârni râsul cu orice preţ. Numai aşa se explică apariţia tam-nesam a lui Jean Constantin într-un hârdău plin cu var pe schela unei clădiri în reparaţie pentru ca apoi să se scuture şi să lase nori albi pe unde trece. Sau apariţia lui Marin Moraru şi Jean Constantin, tot tam-nesam, travestiţi în femei într-un parc de distracţii şi plasarea lor în capul unui tobogan pe care evident trebuia la în moment dat să ţâşnească cu putere apa măturându-i cu poalele în cap. Sau numărul de clovn muzical susţinut de Florin Piersic căruia trebuia spre sfârşit să i se rezerve un moment al lui după ce apăruse doar puţin la început şi apoi povestea îl cam uitase. Ai permanent impresia că de la o zi de filmare la alta mai apărea câte o idee „ce-ar fi dacă...? nu aşa că ar fi haios?” pe care cei din platou o şi puneau în practică şi apoi vedea monteuza Alex Petrescu unde o plasează.
Mai sunt şi glume cu adresă. Stela Popescu este Mimi, o mamă care vrea să-şi vadă fata pe scenă pentru că pe ea n-a lăsat-o soţul („Soţul meu nu concepe să fiu actriţă la estradă”), nimeni altul decât Arşinel în chip de mare halterofil (!). La un moment dat ea tabără peste Marin Moraru, de care depinde soarta artistică a fetei, invocînd studenţia lor comună şi perfect reală, la IATC. Iar fetiţa ei cea talentată se numeşte chiar Stela. Celor două Stele (cea din viaţă şi cea din film) realizatorii le-au rezervat şi un număr în care cântă şi dansează destul de grotesc pe melodia „Fetiţe dulci ca-n Bucureşti”. Sau gluma răutăcioasă la adresa lui Marin Moraru care dă autografe unor fete plătite pe ascuns de către Jean Constantin, în timp ce pe Florin Piesic aceleaşi fete îl asaltează fără nici un imbold, aşa ca în viaţă.
În acest context, despre replici de duh nu poate fi vorba. Marin Moraru repetă de câte ori poate „În fond omul nu moare decât o singură dată”, iar Jean Constantin este obsedat de ideea că „arta cere sacrificii”. Junelui prim interpretat de Viorel Păunescu i se pune în gură ceva romantic rupt din Nicolae Labiş: „E un curcubeu deasupra lumii sufletului meu”. Iar când la audiţie candidata se scălâmbăie şi cântă o piesă românească în limbi străine i se atrage atenţia că „Dacă vrem să ne impunem trebuie să cântăm ca noi”.
Realizatorii au mizat mult pe distribuţia doldora de actori cu cotă mare la public dar cărora nu le-au oferit şi partituri pe măsura reputaţiei lor aşa că nu e de mirare că ei suprasolicitează, aruncă ocheade către cameră, frazează ostentativ, doar doar se mai alege ceva. Nici numerele muzicale nu sunt mai inspirate deşi muzica poartă două semnături ilustre ale genului – George Grigoriu şi Ionel Tudor, iar de coregrafie e responsabil Cornel Patrichi care ne livrează două numere interminabile şi repetitive de balet aşazis modern.
Există totuşi şi două surprize notabile: prezenţa lui Nae Caranfil (pe atunci proaspăt absolvent de regie, autorul unui scurtmetraj promiţător), care joacă mai firesc decât actorii profesionişti şi cântâ mai plăcut decât Cotabiţă, şi prestaţia drăgălaşei bombe energetice numită Emilia Popescu, la primul ei rol important, al cărei „Ţurai!” este cu mult mai reuşit decât cântecul care dă titlul filmului.
Cuvinte cheie: filme de ieri vazute azi, gheorghe vitanidis, i miss you every day film, in fiecare zi mi-e dor de tine film, marin moraru, nae caranfil, stela popescu