REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

Cutremurul așteptat: “6,9 pe scara Richter” – cronică de film


     Cât de mult mi-aș fi dorit, ca o păcătoasă ce sunt, fie un cutremur mai mare, fie câteva mai mici și mai dese! Bineînțeles, am în vedere zguduielile din filmul lui Nae Caranfil. Dacă mă gândesc mai bine, cred că aș opta pentru a doua variantă. Fel de a spune că ceea ce face farmecul peliculei 6,9 pe scara Richter sunt tocmai alunecările din coșmarul caselor prăbușite, în visul trăirii mitului lui Orfeu cu a sa Euridice, adaptat zilelor și apucăturilor noastre. Ce mai tura-vura, l-aș fi văzut pe Nae Caranfil dând mai mult frâu liber musicalului, eliberându-i energiile, dacă tot s-a lăsat ispitit. Oricum, el este singurul în stare să o facă. Și asta nu pentru că scrie și muzică, versuri (la urma urmei se găsesc colaboratori, chiar dacă nu prea văd unii experimentați), ci pentru că le concepe având în vedere imaginile. Pe scurt, talentul lui include și această componentă: știe cu ce se mănâncă genul. Cunoaște, inclusiv, riscul unei anume lejerități, poate de aceea aduce mai întâi un omagiu lui Tarkovski, trimițându-ne la mișcarea paharului pe masa clătinată din finalul Călăuzei. Este, aici, un neastâmpăr cinefil cam disproporționat în raport cu ceea ce urmează, cu povestea propriu-zisă, altoită pe ironizarea a două obsesii: frica de cutremur a protagonistului, Tony (Laurențiu Bănescu, debut de luat în seamă) și teama de a nu fi înșelată, trădată în amor a consoartei Kitty (Maria Obretin). Primul are avantajul vizualizării, îl vedem pe bietul actoraș culcându-se cu spaima cutremurului în minte și trezindu-se cu ea, în timp ce nevasta are la dispoziție doar comunicarea presupunerilor, a deducțiilor, ațâțată și de coincidența unui nume cu apropo a presupusei amante: Carmen Zdreanță. Ce alt apelativ să merite zdreanța? Nu aș zice că a fost inventat într-o clipă de mare inspirație, nu prea seamănă cu tipul de umor al lui Nae Caranfil, dar putem trece peste amănunt, pentru a savura altceva, inteligentul joc al asimetriilor, al nepotrivirilor celor doi, pe care autorul își construiește schelăria comică. Bărbatul a făcut imprudența de a lăsa în seama nevestei alegerea unui apartament. Amănuntul că se află într-un bloc cu bulină roșie i s-a părut lipsit de importanță acesteia. Esențială ar fi, pentru ea, calitatea spațiului, aceea de a-i permite punerea în practică a științei feng-shui-ului. El visează doar tavanuri, pereți năruiți. Ea - colțuri de cameră cu destinație: al bunăstării, al carierei, al promovării etc. Universul întreg pare că ar complota împotriva bărbatului, de la repetitive secvențe TV cu specialistul, altfel zâmbitor, cu veșnica lui anunțare a iminenței unui cutremur serios, la imaginea bătrânei zdrențuite, ivite în calea protagonistului, ca o piază-rea. Pentru Kitty nu există decât pericolul numit Carmen Zdreanță. Lasă că nici munca la spectacolul muzical despre Orfeu și Euridice, în care este implicat eroul nostru, nu-l poate extrage prea mult din angoasă. Cineva din echipă nici nu știe prea bine despre ce este vorba, pronunță Eurdice, interpreții dracilor de pe lumea cealaltă sunt prea zâmbăreți, spre disperarea regizorului care le amintește rostul lor de creaturi ale infernului, interpreta Euridicei - nume, în sfârșit, învățat - o anume Raluca, întârzie, pentru că, înțelegem, "stă mai mult pe la direcție". Colac peste pupăză, pică din senin, ca un deus ex machina, doar suntem într- comedie, și tatăl de mult dispărut al eroului, Edy sau Daddy, cum vrem să-i spunem, cu un irezistibil surâs pișicher. Există o conspirație a zâmbetelor în acest film, cel alăturea cu drumul al cutremurologului de pe micul ecran, al dracilor fără imaginație sau chef din spectacol (este de ajuns să-l privești pe Constantin Florescu) și, acum, cel irezistibil al lui Teo Corban. I-am spune ghiuj bătrân, dacă actorul ar arăta vârsta anunțată în film, 65 de ani și, mai ales, dacă nu ar avea un farmec realmente imbatabil. Nu mă pot abține să nu mă gândesc la un alt părinte intempestiv, supraevaluatul tată din filmul Tony Erdmann, cu morfolita lui placă dentară la purtător, pe post de declanșator al râsului și să i-l alătur pe Corban, a cărui subtilă complicitate învăluie și replicile mai îndrăznețe. Un cârd de tinere apetisante îl face să întrebe  "Ce alegem din păsăretul ăsta"? sau: "Știi câte mâțe d-astea ca voi am compostat de-a lungul vieții"? Nu e de mirare că o jună, Bambi (Maria Simona Arsu), deloc din categoria păsăret, îi ține companie. Apariția tatălui misterios declanșează ceea ce bunul nostru maestru Suchianu numea iuțirea acțiunii. Filmul capătă mai mult nerv. Intrusul nu stă pe loc, are tot felul de idei devastatoare pentru cuplul Tony-Kitty, propune schimb de spațiu, el și iubita instalați în apartamentul fiului, acesta și nevasta exilați, temporar la hotel, cu toate încurcăturile care decurg de aici. Până la urmă, tot răul este înspre bine, fiecare se alege cu ceva, măcar cu o mică lecție. În strategia cineastului, excelent povestitor, ițele care leagă personajele se tot încurcă, pe măsură ce spectacolul cu Orfeu și Euridice prinde contur, viață, crește până în punctul în care reprezentația acaparează realul, absoarbe toată forfota eroilor. Sunt incluși cu toții în poveste, fiecare cu identitatea și năravurile lui, Kitty - Euridice este tot cicălitoare, tatăl, fost pilot, survolează spațiul cu un avion-jucărie etc. Cunoscuta regulă a showului de gen, "Toți în scenă", devine,  acum, "Toți în poveste".  Cred că nu i-am spus îndeajuns lui Nae Caranfil cât de mult îi datorăm pentru că, dincolo de modă și curente, insistă, ca nimeni altul, să ne ia cu el în Poveste.

 
 
 
 
 
 
 
(31.01.2017)

Cuvinte cheie: 6,9 on richter scale film review, 6,9 pe scara richter cronica de film, 6,9 pe scara richter film, nae caranfil

Opinii:

0 Comentarii


Adaugă un comentariu