REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Hortensia Georgescu: o poetă


„Istoria contemporană îmi dă emoţii”
Scrie versuri. Ea le spune „stări”. „Tăcerea din jur nu mi-e prietenă/ Se apără de ochii mei/ Purtaţi prea îndelung pe tot ce mă-nconjoară/ Peste pete de culoare, pete de lumină”. Din „stările” astea ţâşnesc viziunile plastice ale Hortensiei Georgescu. Costumele ei coborând din frescă au culoarea timpului şi a pământului românesc. Urmăresc condiţia de spiritualitate, de permanenţă a personajelor.
— Hortensia Georgescu, aţi introdus costumul folcloric în filmul istoric.
— Pentru Dacii nu existau decât indicii foarte vagi pe Columnă. A trebuit să creez prin costum o lume care să vină în întâmpinarea a ceea ce ştim despre strămoşii noştri. Am vrut să demonstrez că aici exista o veche civilizaţie cu caracter rustic. Trebuia să caut permanenţa, însemnele acestei civilizaţii, pe statuetele de la Cîrna, în grafia ceramicii populare. În film, fata lui Decebal poartă iie cu altiţă. Coiful dacic era anterior lui Decebal, dar l-am introdus ca element specific intrat în conştiinţa noastră. Pe rege I-am legat de pământ. Are coif de aur, dar opinci, mantie de culoarea pâinii coapte, cu motive stilizate, pe o ţesătură de casă. La încoronare, Mihai Viteazul nu poartă caftanul tradiţional de pe fresca de la Călui, ci mantia cu vultur — simbol al unirii — cu care a intrat în Alba.
— Licenţe admise de istorici?
— Eu nu consider documentaţia o constrângere, ci un punct de sprijin în artă. Mă interesează acel element care rezistă timpului, căpătând valoare de simbol. Mihai reprezintă eroul care şi-a depăşit epoca, i-a spart tiparele, de aceea şi veşmântul lui e altfel decât cel din documentaţia strictă. Doamna Stanca, dimpotrivă, păstrează tradiţia. De aceea, costumului ei de la încoronare i-am forţat rigiditatea, hieratismul propriu frescei voievodale. Când ornamentul şi amănuntul istoric copleşesc esenţialul, adică psihologia personajului, costumele mor în film.
— Ale dumneavoastră trăiesc, pentru că transmit stări, idei....
— Sunteţi printre puţinii critici care au scris despre valoarea psihologică a costumului. Aţi remarcat, de pildă, costumele la Telegrame, film în care melodia de caterincă, frivolă, îmi inspirase acele toalete somptuos-parodice.
— Era, îmi pare, debutul dumneavoastră în cinema.
Jean Gergescu mă invitase să colaborez cu el, mă cunoştea din teatru. Pe atunci, făceam asistenţă scenografică la „Don Carlos” şi la „Cei trei muşchetari”.
— Deci costumul istoric e o veche pasiune.
— O specialitate. La Cluj, îmi pregătisem teza de doctorat în istoria artelor cu „Sensul social al costumului cretan”. Dar şi o veche pasiune.
 
(Cinema nr. 3, martie 1971)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandra bogdan, alice manoiu, despre costume, hortensia georgescu, interviu

Opinii: