REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Gravitate şi fragilitate


     Interpreţi şi roluri
     Se vorbeşte despre teamă în filmul lui Sergiu Nicolaescu şi Bujor Nedelcovici, Întâlnirea. loana, personajul cel mai dubios, îşi declară de câteva ori frica stârnită de colonelul de jandarmi Filip (Sergiu Nicolaescu). Dar spaima cea mare, autentica, aceea care nu mai are nevoie de nici un suport inventat, eroina o trăieşte nu în faţa unuia sau altuia dintre cei doi bărbaţi cu care împarte neliniştea, ci în faţa unui copil, a fetiţei grăbite care vine, în ajunul Anului Nou, să o sorcovească. Aceea mi se pare mie a fi „marea scenă” a Ioanei Pavelescu: singura, ochi în ochi cu inocenţa, cu candoarea, i se pare a descoperi în privirea copilului, cu un ceas mai devreme, propria sa condamnare.
     Intuiţie de actriţă inteligentă, dar şi sentiment al răspunderii faţă de rol, de supravegherea destinului acestuia, de împăcare a tuturor amănuntelor disparate din care este construit un personaj (să nu uităm că, în fil­mul despre care vorbim, în scena petrecerii de la cârciuma, când eroina câştigă toate cărţile, aceeaşi fetiţă stinge, premonitoriu, o lu­mânare.) De altfel, aşa am şi cunoscut-o pe loana Pavelescu, încă de la debutul său în Pantoful cenuşăresei: o anumită gravitate nu numai a tipului său de frumeseţe, ci şi a mo­dului de a-şi stabili relaţiile cu personajele i-au interzis, deşi foarte tânără fiind, accesul la rolurile de fetişcană.
     Când o distribuia în Osânda, autorul Întâlni­rii de astăzi, ştia exact că pe umerii acestei fete fragile pot fi lăsate poveri tragice. Că i se poate încredinţa jocul umbrelor şi al lumini­lor, al temerilor şi al curajului, al vorbelor scormonitoare sau chiar insinuante, momeală şi capcană, al urii care nu trebuie să poso­morească un obraz de femeie şi al graţiei care însă — atenţie! — nici ea nu trebuie să-l transfigureze până la a-I face suspect. Este exact existenţa pe muchie de cuţit ori, dacă vreti, pe margine de prăpastie, a loanei Dumbravă din Întâlnirea. Care va fi fiind privirea „cea de toate zilele” a eroinei, înainte de a poposi pe plaja îngheţată de la Sfântu Gheor­ghe, este greu de spus, căci aici, în faţa a doi necunoscuţi, „armele” oscileaza între femini­tatea discretă al camaraderia măsurată. Pen­tru cine are însă, la rândul lui, „ochi să vadă”, de-a lungul vânătorii pe parcursul căreia loana şi Filip sunt, rând pe rând, urmărit şi urmăritor, fiinţa actriţei capată, uneori, fraglita­tea animalului hăituit. În puţinele momente în care partenerii nu o privesc, în puţinele mo­mente de „libertate”, scăpată peste câteva clipe din cursă, eroina îşi acordă această paradoxală odihnă.
     Complicată dialectică actoricească pe care actriţa o stăpâneşte de la prima până la ultima apariţie a personajului său.
(Cinema nr. 7, iulie 1982)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: intalnirea film, interpreti si roluri, ioana pavelescu, magda mihailescu, osanda film, pantoful cenusaresei film

Opinii: