REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Glissando (1)


    Mircea Daneliuc face parte dintre acei regizori deosebit de dotaţi, originali şi extrem de profesionali a căror fiecare creaţie este aşteptată ca un eveniment. Acea sintagmă „creator care are ceva de spus” se poate aplica perfect acestui neliniştit şi mereu surprinzător regizor român. Fiecare film de-al său — din cele doar şase pe care le-a realizat până în prezent — este o mărturie a vitalităţii şi a disponibilităţilor reale ale talentului lui dinamic, caracterizat printr-o aderenţă febrilă faţă de social, de actual, faţă de ideea de adevăr în fond, căci filmele sale, indiferent de epoca în care-şi desfăşoară acţiunea, sunt metafore cuprinzătoare, generalizatoare, cu semnificaţii profunde.
    Explicația estetică a acestui fapt o găsim în forma inedită de expresie a creației sale cinematografice, care reflectă de fapt implicarea sa, deopotrivă temperamentală și lucidă, în real. Încă de la debut (cu Cursa) s-a putut observa dependența direct proporțională a încărcăturii emoționale şi a semnificației față de mijlocul de expresie, înnoitor, refuzând şabloanele, surprinzând prin noutatea stilului său, un stil nervos, alert, bine ritmat., simplu şi direct, uneori contorsionat; sufocant (ca în Ediţie specială) sau „parabolic” (ca în Croaziera).
     Probă de microfon este realizarea de vârf a acestei „prime etape” a creației lui Mircea Daneliuc, fiind un model de expresie cu mijloacele realismului frust, ale ciné-vérité-ului şi ale prizei directe (dar şi un exemplu de ritmicitate a producției, de eficiență în cadrul unui deviz.
     Odată cu Vânătoarea de vulpi și mai ales Glissando, registrul ideatic şi expresiv se schimbă. Astfel în Glissando observăm un alt Daneliuc. Cadrele lungi, de rafinament plastic, atmosfera „oblomoviană” a unei lumi interbelice marginale, vicioase şi crepusculare, a unei epoci „glisante”, cuprinsă de agonia, şi violența fascistă, în care personalitatea umană se sufocă, se degradează, contribuie la realizarea unui film de referință.

 
(Caiet prezentare film, 24.09.1984)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: glissando film, grid modorcea, mircea daneliuc

Opinii: