REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Cursa (1975)

Long Drive

96 min. - Film psihologic - AG - 22.12.1975

Sinopsis :

Inspirat din nuvela „Doi băieţi şi o fată” de Petru Vintilă. Şoferii unui trailer care transportă o piesă gigantică iau pe drum o fată căreia i s-a furat poşeta cu bani şi nu mai poate ajunge în oraşul unde o aşteaptă viitorul soţ.

Regie: Mircea Daneliuc

Scenariu: Timotei Ursu

Actori Principali: Mircea Albulescu, Tora Vasilescu, Constantin Diplan


Galerie Foto:

  • Cursa (1975)
  • Cursa (1975)
  • Cursa (1975)
  • Cursa (1975)
  • Cursa (1975)
  • Cursa (1975)
  • Cursa (1975)
  • Cursa (1975)
  • Cursa (1975)
  • Cursa (1975)

Vezi toată galeria

Distribuție:

Mircea Albulescu Savu Anghel
Tora Vasilescu Maria
Constantin Diplan Panait Ion
Vezi tot genericul

Producători

Casa de filme Unu

Date de producție

Filmări aprilie – iulie 1975. Cheltuieli de producție 3.079.000 lei.
Ecran normal, peliculă Eastman color, 10 acte, 2623 m.

Distribuitori

Româniafilm

Festivaluri, premii

  1. 1975 - ACIN - Premiul Opera Prima şi Premiile pentru imagine şi interpretare feminină (Tora Vasilescu)
    1977 - Costineşti - Premiul pentru cel mai bun film de ficţiune şi Premiul de interpretare feminină (Tora Vasilescu)

Subiect

„Savu şi Panait, doi şoferi care lucrează pentru o firmă de construcţii-montaj, trebuie să asigure deplasarea unui utilaj gigant. Pe drum, o întâlnesc pe Maria, o tânără plecată să-şi întâlnească logodnicul, chiar în localitatea de destinaţie a transportului. Actele de identitate, precum şi biletul de tren îi sunt furate. Cei doi şoferi decid să-i ofere călătoria.
După o noapte petrecută la un motel, şoferii au o ceartă, care nu e străină de prezenţa Mariei. Pentru liniştea lor, Savu se hotărăşte să o debarce. Nu mult după aceasta, copleşit de remuşcări, face cale întoarsă ca s-o caute şi astfel ajunge în satul natal din care plecase cu ani în urmă. Aici, Maria descoperă drama sufletească a acestui om, rănit de o căsătorie nefericită.
Ajunşi la destinaţie, află că logodnicul Mariei se însurase deja de două luni. Doi bărbaţi şi o femeie pe drumul întoarcerii, dincolo de tristeţe, după o experienţă răvăşitoare.” (Mircea Daneliuc)

Trivia

  • Debutul regizorului Mircea Daneliuc
  • Debutul actriţei Tora Vasilescu
  • Iniţial rolul Ion Panait urma să fie interpretat de Mitică Popescu
Opinia criticului
"Doi prieteni şi o fată gata să le strice, fără voia ei, prietenia, depăşesc cu atâta graţie sufletească (dar fără nici o dulcegărie) impasul, încât lirismul se naşte mai mult din renunţări decât din sugerate împliniri. Dintr-o treptată apropiere sufletească infinit mai ofertantă cinematografului decât un coup de foudre greu de tratat original în cinema. De la ironia iniţială, cinismul justificat de experienţele triste ale şoferului (admirabil interpretat de Mircea Albulescu) la delicateţea lui de îndrăgostit, din final, e o cursă sufletească dificilă dar exprimată cu atâta subtilitate cinematografică şi o francheţe şi un realism cu totul excepţionale în filmul românesc. Daneliuc a spart cu inteligenţă şi talent falsa pudoare sub care ne ascundem pe ecrane sentimentele, aşa cum îşi ascund bătrânele de la ţară gura când râd" (Alice Mănoiu, Magazin estival Cinema 1977)

Opinia actorilor
„Nimic mai neliniştitor, mai chinuitor decât acest timp, acest spaţiu — deosebit de material prin durere şi amarul dintre dinţi — care desparte ultimuI tur de manivelă de seara premierei.
E un timp şi un loc în care personajul pe care l-ai creat, I-ai născut, scapă (prin implacabila fire procesului tehnologic) din ţarcul acela în care l-ai ţinut strâns, tu, actorul, pe de-o parte, şi de cealaltă parte, regizorul.
Oare ce-o fi făcând EL atunci, acolo? Nici măcar mâna nu şi-o poate duce la frunte pentru că fiecare parte din EL stă în altă cutie, după cum l-a semănat scenaristul şi regizorul prin scenele filmului. Nimeni, niciodată, nici cei mai meticuloşi cercetători şi critici, n-au putut dezvălui pritocul acesta de taină şi mister în care un film, dar mai ales un personaj, îşi adună forţele pentru clipa când va da piept cu publicul. Nu ştiu nici eu!
Dar cred, sper, că SAVU al meu nu-şi pierde vremea. Verifică, unge, gresează, „îşi face plinul” ca în seara premierei să aibă putere şi har să coboare în oameni. Să iasă în stradă, să fie om printre oameni, să muncească, să se bucure, să sufere, să iubească şi poate, cine ştie, să audă undeva la câte o răspântie sufletească:
— Mă, ce mai face Savu?
— Bine! Cu-ale noastre!” (Mircea Albulescu, Pliantul de prezentare al filmului)
 
„N-am mai făcut film. Când regizorul m-a anunţat că am luat probele, deci şi rolul, n-am simţit nici cea mai mică bucurie… N-am crezut. Se întâmplaseră prea multe, ştiam că alte actriţe încercaseră înaintea mea… Ajunsesem să fac probe de machiaj, de costume, semnasem contractul şi tot nu aveam siguranţa că voi juca. Între DA şi NU, a venit prima zi de filmare. Din clipa aceea, mai precis odată cu vizionarea primului material, a început spectacolul. Cel mai ciudat şi mai istovitor ce mi-a fost dat să-l trăiesc vreodată — propriul meu spectacol...Că se va întâmpla ceva neobişnuit, de bine, de rău, ştiam. Auzisem că în cinema personajul se distanţează de tine, începe să trăiască independent, acolo, pe ecran, forţându-te să vii tu spre el, devenind un străin geamăn. N-am găsit nimic din toate astea. Dimpotrivă! Încercam un sentiment confuz, între bucurie şi deznădejde, descoperind în cea de pe ecran gesturi şi reacţii de care nu fusesem conştientă până atunci şi nu le-aş fi descoperit niciodată fără această experienţă. Mă fascina, chiar dacă uneori îmi dădea o stare foarte proastă: mă descopeream! Seara aceasta este un spectacol în spectacol. lar eu, cel mai critic şi mai emoţionat dintre spectatori. Pe măsură ce filmul se finisa, cea de pe ecran a devenit ceea ce trebuie să fie. Altcineva. Se numeşte Maria… Mi-e foarte dragă.” (Tora Vasilescu, Pliantul de prezentare al filmului)
 
„Gândul mă poartă cu opt luni în urmă, când în holul Teatrului Mic, după o ultimă discuţie cu mai marii săi, şi încheiată cu un NU categoric din partea lor, prietenul şi colegul meu de studenţie Mitică, cu o sufocantă durere, dar şi cu un sentiment de linişte şi bucurie (greu de exprimat în cuvinte o asemenea împletire de sentimente, de care numai un om încercat ca Mitică ar fi în stare), îmi preda scenariul cu rolul „meu” subliniat. Ne-am încurcat în mâini, ne-am îmbrăţişat şi, mi se pare, ne-am mai spus câteva cuvinte, pe care eu, vă spun drept, nu le-am mai auzit. De atunci şi până în clipa aceasta, ne-am mai văzut o dată, în grabă, la televiziune. Bucuria a fost reciprocă. M-a întrebat bineînţels cum decurg filmările. I-am povestit cât de talentat şi de profesionist este Daneliuc, ce mână şi ce ochi are Florin Mihăilescu (care într-un spaţiu cât un ciorap stors reuşea să ne aibă în cadru pe toţi trei actorii, iar în spate frumosul peisaj făgărăşan), cât de mare meşter în ale filmului este Albulescu, ce bună pentru film este Tora Vasilescu. În lumea noastră, nu este om să nu-l aprecieze pe Mitică pentru talentul, răbdarea şi omenia sa (dacă există să poftească la mine, să-l lămuresc eu!). Cei care nu-l cunosc sunt invitaţi de mine să meargă la Teatrul Mic să vadă un adevărat actor care confimă zicala devenită celebră: „caracterul omului se cunoaşte pe scenă”. Pentru cei ce vă aflaţi aici în sala de cinematograf şi citiţi întîmplător aceste rânduri, trebuie să spun că rolul pe care îl interpretez în acest film se mai poate numi şi Mitică Popescu!” (Constantin Diplan, Pliantul de prezentare al filmului)

Cursa (1975) - Photo