Interpreți și roluri (Flăcări pe comori)
Amândoi râvnesc aur, cât mai mult aur. Unul — pentru că îi știe, deja, „gustul”. Altul — pentru că îi bănuiește puterea. Amândoi nu se dau în lături de la nimic pentru a-l avea. Unul calcă peste cadavre, în ochii tuturor. Celălalt semnează, din umbră, pactul cu diavolul. Unul are încredere în forța dobândită: bastonul sau, cu măciulie sclipitoare, care îl însoțește și îl definește, se dorește și mărturie a acelei forțe, dar și amenințare. Celălalt nu se bizuie decât pe el însuși, prima sa apariție este insolită de reflexul propriei imagini într-o fereastră, ca de o umbră credincioasă. Primul este năvalnic, masiv, poftitor, sfidător, cu alte cuvinte este
Mircea Albulescu în rolul lui Rodean. Rivalul său de o clipă este uscat, întunecat, cu ochi înguști ce par a nu se strădui să se deschidă asupra lumii dinafară, singura care merită atenție fiind cea tenebroasă, neștiută de alții. Mîrza are chipul ascetic al lui
Remus Mărgineanu. Rodean se măsoară cu cel de sus: „aici numai dumnezeu este mai bogat decât mine, dar numai cu un zlot”. Când Albulescu — Rodean aruncă batjocoritor, spre luarea aminte a tuturor, replica, aștepți să se despice tăriile cerului. În nesăbuința sa, își dorește și acest zlot. Mai stăpânit — dar nu mai cumpătat — Mîrza, cel care a aflat că „dumnezeu nu ține cu proștii, se măsoară, deocamdată, cu Rodean, înfruntarea dintre ei interesează, în primul rând, ca spectacol al opozeției dintre siguranța bolovănoasă, primitivă, a patronului de mină și cea cinic-senină, misterioasă, a supusului. Cine va câștiga — aproape ca nu mai are importanță. Tensiunea partidei de cărți seamănă neliniște și o nedeslușită spaimă în jur, ca o premoniție a unui apropiat cataclism, a unei definitive pierderi, și de o parte, și de alta. Mîrza va pieri neștiut, atras într-o cursă, prăbușit în adâncurile ale cărui măruntaie le cunoștea ca nimeni altul.
Pedepsirea lui Rodean este mai violentă, pe măsura omului: sfârșește ca un taur furios, în noroi și sânge, incapabil să-și înțeleagă destinul socotindu-se până în ultima clipă, legatar al unei bogății ce i se cuvine de fapt și de drept: „vrei aurul meu?” Mai îngăduiți de timp — ca Rodean — sau doar vremelnic acceptați — precum Mârza, eroii lui Mircea Albulescu și Remus Mărgineanu nu cunosc acea perfida forță ce zace în „ochiul dracului” (aurul), capabila să solidarizeze, în ineluctabilul prăbușirii, toți potrivnicii din lume, să unifice, derizoriu și inutil, toate vrăjmășiile.
