​Ei, artiștii…

     Ceasul arăta 9 dimineața, în sală era mai degrabă frig decât cald, lumea venită la ora asta, mai mult întâmplătoare decât voit venită, pensionari, elevi care trăgeau la fit, sau poate învățau după-amiaza, o fostă actriță, soția unui poet la modă acum 50 de ani, un cine­matograf de cartier, în care am intrat să văd un film a cărui „premieră centrală” îmi scă­pase.
     Nu știam nimic despre distribuție, nu știam nimic despre scenariu și scenarist, îl știam bine doar pe regizor.
     Acțiunea se consumă într-o presupusă ca­nicula de iulie în care însă o ploaie lâncedă și paralizantă îi copleșește și parcă îi stoarce de vlaga pe cei implicați, trama, deși polițistă, are puternice accente sociale și psihologice și, mai ales, prilejuiește minunate creații ac­toricești.
     O distribuție extraordinar gândită, omogenă și cât de diversă ca tipuri, personaje credibile, indiferent de ponderea lor în economia filmului.
     O Ileana Predescu, pisică vicleană și ino­centă între pisici de apartament, cu căutări lăturalnice, amestec de răutate și bunăvoință cooperantă, ridicolă și tragică în neîmplinirea ei de „conservatoristă”, un Corneliu Dumitraș colțuros și amibă în același tâmp, gâlgâind forță și slăbiciune deopotrivă, dovedind posibilități puțin folosite de filmul nostru, un Damian Crâşmaru minunat, eficient ancheta­tor, a cărui sensibilitate și pasiune pentru muzica simfonica îți dă fiori pe șira spinării, o Dana Dogaru „frumoasă și urâtă” în același timp, minunată actriță, un Victor Rebengiuc revoltător prin harul cu care a fost dăruit, izbutind ca în câteva secvențe să creeze un personaj abject și vai! cât de posibil și Catița lspas și Nicolae Albani şi buna Anca Ledunca și angoasantul Vasile Nițulescu și Traian Dănceanu și Ion Chițoiu și Eugenia Balaure, descinsă parcă din lumea lui Mazilu, și Paul Lavric și mai tinerii Anton Trauf și Toma Hogea cu șansa de a intra „tare” în film, ei toți, ei artiștii, acești minunați oameni cu „sufletele lor sburătoare” îți creau certitu­dinea că profesia aceasta mult admirata și uneori hulită, e neasemuit de frumoasă şi nec­esara, că, orice ar fi, oamenii nu pot trăi fără miraculoasa ficțiune care este teatrul, fil­mul, că viața ar fi tristă și anosta — fără ei, artiștii!
     P.S. — Filmul se cheamă Încrederea, pe scenarist îl cheamă Vladimir Alexe, pe regi­zor Tudor Mărăscu, iar operator este minuna­tul Vivi Drăgan Vasile.