Ambiţia documentarului
«Debut = începutul (primele manifestări, primii paşi ai) cuiva într-o profesiune, într-o activitate (artistică, literară etc.); operă, lucrare care constituie acest început», ne lămureşte cea mai proaspătă ediţie a Dicţionarului explicativ al limbii române. Am reprodus aidoma definiţia (inclusiv orânduirea parantezelor), întrucât ni s-a părut a oferi un oportun punct de plecare (sau, mai corect spus, de continuare) pentru repunerea în discuţie a unui concept foarte vehiculat astăzi în rândurile breslei clneaştilor.
Despre debuturi şi debutanţi s-a scris şi s-a vorbit destut de des în ultima vreme; în «Almanahul Cinema», la «Clubul Criticii», dar şi în alte locuri, subiectul a fost comentat, disecat, analizat — schimburile de opinii dovedindu-se aproape de fiecare dată deosebit de fertile. S-a scris şi s-a vorbit astfel despre debuturi de la noi şi de aiurea; s-a scris şi s-a vorbit cu mai multă sau mai puţină aplicaţie, cu mai multă sau mai puţină inspiraţie, despre «primii paşi în profesiune» ai actorilor şi operatorilor, ai decoratorilor şi regizorilor. Îndeosebi prestaţiile acestor din urmă creatori, consideraţi drept principali răspunzători ai produsului finit numit film, au suscitat dispute aprinse, au generat ample şi variate expuneri de motive.
Şi totuşi, cu toate că a acumulat până în prezent numeroase pagini, dosarul debuturilor este încă departe de a putea fi închis; lipsesc din el «piese» importante, cum sunt cele privitoare la «primele manifestări» artistice ale autorilor de scurtmetraje documentare. Or, tocmai aci, într-o regiune aparent calmă, a ecranului naţional, se petrec mereu fapte demne de a fi luate în consideraţie. Prin specificul muncii lor, tinerii realizatori ce activează în câmpul nonficţiunii sunt — cum să le spunem? — nişte debutanţi cu stagiu. Ucenicind îndeobşte asupra unor pelicule «utilitare», ei ajung abia după câteva asemenea binevenite exerciţii de digitaţie în zona fierbinte a genului, adică acolo unde documentarul devine un domeniu al tuturor posibilităţilor. Şi, totodată, al unui nou început de drum, încărcat de ambiţii şi de speranţe.
Speranţe metamorfozate uneori în scurtmetraje de o surprinzătoare maturitate estetica. Ca de pilda, acest recent
Întoarcerea în viaţă, semnat de
Şerban Comănescu (scenariul şi regia) şi
Romeo Chiriac (imaginea), film tulburător prin gravitatea tonului, prin neobişnuita siguranţa a mânuirii pârghiilor profesionale. Pornind de la un fapt real, relatat cândva în presă, Şerban Comanescu îl reelaborează cinematografic, îi descoperă noi şi nebănuite semnificaţii. Confesiunea molcomă a batrânului ţăran, cu întreruperi şi repetiţii pe alocuri greu perceptibile, se dovedeşte în ansamblul său mai sugestivă decât orice alt tip de comentariu, dezvaluindu-ne o autentică lume pastorală, cu gânduri şi obiceiuri ce ţin parcă de obârştia însăşi a lucrurilor. «Apoi aicea suntem învaţaţi, că dacă cum îţi spun, aicea a fost război tot lung, aici venit-am cu tata şi-am bătut, şi-amu munca-i la pădure, la cosit, la aia (...) Acum avem moştenitori, ajutori, moştenitori al pământului. Că moşnegii n-au avut, eu nu am avut (...) Suntem mulţămiţi aşa, că avem bază, că noi murim, rămâne celălălt, stăpâni de-amu...» O lume izolată de lume, în centrul căreia evoluează, strălucitoare de viaţă şi sănătate, o jună Rodică amazoană, mama de familie şi stâlp al unei gospodării înfloritoare. O lume deloc idilica însă, în care, deşi «au unde se duce cu oile, cu mieii, cu vacile», deşi «nu e strâmtoare ca în sat», ci «loc deschis, frumos, nu ca în oraş», doar «puţini oameni rămân», dar «care munceşte are sfat bun, are tot ce-i trebuieşte».
Înainte de
Întoarcerea în viaţă, incipienta filimografie a lui Şerban Comănescu înregistrase câteva «comenzi» oarecum felurite din punct de vedere al solicitărilor:
Întreprinderea textilă Bucegi,
Maşini export-import Ia EREN,
Auto export-import,
Atenţie, pericol de moarte!,
Tinereţea codrilor etc. Anticipau aceste «debuturi dintâi» adevărata «opera prima» a tânarului cineast? Greu de dat un raspuns. Ceea ce se poate afirma fara riscul vreunei erori este ca, prin
Întoarcerea în viaţă, un realizator încă necunoscut a păşit cu dreptul într-o cursă cinematografică ce se anunţa lungă şi dificilă. Să sperăm că va fi un alergător cu suflu.
