REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

Caravana filmului românesc la Gura Humorului, 22-25 octombrie


     Proiectul unei selecţii itinerante de filme româneşti este susţinut de Consiliul Naţional al Cinematografiei şi de Uniunea Cineaştilor din România.
Caravana filmului românesc a ajuns în mai multe oraşe, ca Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, iar în perioada 22-25 octombrie va fi la Gura Humorului.
     Tema pe care au ales-o organizatorii este „Cartea şi filmul”, ţinta proiectului fiind tinerii. Vor fi vizionate filme ca Amintiri din copilărie, regia Elisabeta Bostan, ecranizare a cărţii lui Ion Creangă, şi Titanic Vals, regia Paul Călinescu, adaptare după piesa lui Tudor Muşatescu.
Alegerea oraşului Gura Humorului nu este întâmplătoare, pentru că în aceeaşi perioadă aici se desfăşoară Festivalul Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamna la Voroneţ”, care a ajuns la a 33-a ediţie.

În cadrul festivalului, Caravana filmului românesc este prezentă cu programul „Capodopere ale cinematografiei naţionale”, în care sunt incluse filmele Promisiuni şi Campioana. Invitaţi speciali pentru acest eveniment sunt regizoarea Elisabeta Bostan, Mircea Diaconu, Izabela Moldovan (eroina din Campioana) şi Laurenţiu Damian, preşedinte UCIN.


Galerie Foto

Cuvinte cheie: caravana film romanesc, elisabeta bostan, laurenţiu damian, mircea diaconu

Opinii: