Desene pe asfalt
Locul filmării: Palatul Pionierilor. Delimitare temporală: o zi de vară, de dimineață până seara. Figurație multă și neastâmpărată. Pionieri cu cravate roșii, șoimi costumați în portocaliu și bleumarin, o orchestră foarte voioasă, o mulțime de copii, desenând de zor și cu spor pe o pânză uriașă: trotuarul. Mămici, tătici, bunici, se agită, aranjează o fundiță, încheie un nasture, șterg un năsuc, completează trusa cu culori a micitor artiști. În pătrățele numerotate riguros se conturează siluete de păsări în zbor, flori multicolore, căsuțe, ape albastre. Se pregătește pentru filmare „secvența cu desene a fotbalistului”.
„Finisați desenele, copii!” răsună, amplificat de portavoce, glasul regizoarei Elisabeta Bostan, mama Năicilor și a Veronicilor. Obrăjori și degete colorate în mov, galben, roșu carmin, se concentrează. În spatele aparatului de filmat, operatorul
Ion Marinescu „e gata de atac”. Tema desenelor prezentate pentru concurs este bucuria de a trăi în pace, ne lămurește regizoarea
Elisabeta Bostan ajutată de Alexandra Foamete, împreună cu Radu Nicoară să domolească zumzetul celor peste 200 de „albinuțe” (citiți copii). „Ceasul pătrat, unde este ceasul pătrat?” se agită, nepăsătoare la zăduf, autoarea costumelor, pictorița
Andreea Hasnaș. Ceasul pătrat se încăpățânează să nu apară. Ba mai mult, ca să le facă tuturor în ciudă, pe o masă, la umbră, se lăfăie un imens ceas rotund. Nu-I bagă nimeni în seamă, pentru că se caută un ceas pătrat.
Subțirică, pistruiată, aranjându-și mereu cu mâna o șuviță de păr rebel, Mădălina Marinescu, interpreta rolului principal, se apropie de pătratul ei. Ea va ajunge târziu la concurs pentru că... dar mai bine să nu dezvăluim secretele filmului scris de statornica colaboratoare a regizoarei, scenarista
Vasilica Istrate. Mădălina Marinescu este în clasa a patra și se laudă cu o experiență destul de îndelungată în arta filmului: a jucat un rol într-un film semnat de
Ion Popescu Gopo, altul în
Zâmbet de soare al Elisabetei Bostan, pe ici-pe colo mici rolișoare, dar abia acum, interpretând-o pe Dana, va susține „solo” o partitură. O întreb ce știe despre scenariu și îmi spune ca i s-au povestit din fir a par întâmplările pe care ea va trebui să le joace. Vorbește cu gravitate, graseind. O privesc cum stă dreaptă, cu rochița înflorată, răspunzând frumos, și recunosc încă o dată, măiestria regizoarei în a-și selecționa micii interpreți.
„Atenție, toți copiii să-și reia locurile!”
Play-back-ul tare. Filmam. Și tot acel stup zumzăitor amuțește ca prin farmec. Copiii intră în „pielea” personajelor cu acel firesc specific vârstei „Mai tare
play-back-ul. Stop! Reluăm! Figurația celor mari s-a mișcat prea lent”
Soarele amiezii azvârle săgeți de foc printre nori. O mică pauză este binevenită. Ca prin minune apar biscuiți, fructe, mici sandvișuri, sticle cu răcoritoare. Fiecare ronțăie câte ceva. „Gata, reluăm filmarea” răsună calmă vocea regizoarei. Cadrul este pregătit, se dă motor, totul merge șnur și, deodată, un nor rătăcit curios să vadă ce se mai întâmplă pe pământ, se emoționează și își scutură genele. Plouă. De-a binelea. Noroc ca mai sunt și umbrele, noroc că e vară și ploaia, după o răpăială înverșunată, dar scurtă, dezvelește un soare și mai strălucitor.
„Atenție, filmam!"
