Cea de-a 23-a ediția a Astra Film Festival s-a desfășurat la Sibiu, în perioada 17-23 octombrie 2016, debutând cu proiecția specială a celui mai recent lungmetraj regizat de Cristi Puiu, Sieranevada.
De-a lungul acestei săptămâni, Astra Film Festival a fost gazda celor mai recente documentare românești, precum și a unor evenimente dedicate industriei de film românească, DocumentaryTank@AFF2016, în cadrul căruia documentariștii români și-au prezentat proiectele aflate în dezvoltare. Eliza Zdru și Letiția Ștefănescu au prezentat în premieră națională documentarul lor Frații Manakia. Jurnalul unei lungi priviri înapoi. Filmul urmărește călătoria Elizei de regăsire și redescoperire a istoriei celor doi cineaști balcanici, folosind atât interviuri cu specialiști și membri sau prieteni ai fraților, dar și imagini de arhivă. În interviul realizat pentru AaRC, am vorbit cu cele două despre cum au folosit arhiva în film. Blocul a fost inițiat de Maria Șalaru, ca formație antropolog, în perioada în care își pregătea cercetarea doctorală despre transformările apărute în spațiile urbane din fostele țări socialiste. Maria a folosit filmările cu locuitorii acestui bloc din Piatra Neamț pentru a se apropia de ei, pentru participa la viața locativă. Filmul a avut premiera națională la Astra Film Festival, ulterior rulând și în București, la Urban Eye 2016. După proiecția de la Sibiu, Maria ne-a acordat un interviu în care ne-a povestit mai multe despre documentar ca instrument de cercetare.
Astra Film Festival a acordat un timp generos documentarului românesc în programarea din acest an, astfel că la Sibiu au ajuns și alte filme precum Doar o răsuflare(regia Monica Lăzurean-Gorgan), Cinema, mon amour (regia Alexandru Belc), Armânii, de la faimoșii Manakia la Nu sunt faimos (regia Toma Enache), Torna, Torna Fratre! (regia Marian Voicu), Împărăteasa Roșie – Viața și aventurile Anei Pauker (regia Radu Gabrea), Ține, Doamne, Partizanii, până vin americanii! (regia Dragoș Zamosteanu), The New Gypsy Kings (regia Liviu Tipuriță) și Însărcinată în România (regia Jesús Del Cerro).
La DocumentaryTank@AFF2016, Monica Lăzurean-Gorgan a prezentat un studiu de caz despre accesarea fondurilor Europa Creativă – MEDIA România. Regizoarea a obținut o astfel de finanțare pentru proiectul său despre defrișările ilegale, Green GreenGreen.
Tot în timpul zilelor dedicate industriei, Paula Oneț a vorbit despre documentarul interactiv la care lucrează acum, 4GenWomen. Paula adună materiale despre familii care locuiesc sub același acoperiș, urmărind relațiile dintre străbunică, bunică, mamă și fiică – pe site este disponibilă deocamdată familia din România. Platforma online va conține atât materiale vizuale (interviuri, secvențe de documentar observațional, fotografii ș.a.), precum și texte scrise de sociologi sau antropologi.
La Romanian Docs in Progress au fost prezentate șase proiecte: The Northern Republic (regia Manuela Morar), Teach’ (regia Alex Brendea), Maia – A Portrait with Hands (regia Alexandra Gulea), Phoniexxx (regia Mihai Dragolea și Radu Mocanu), Cries and Whispers (regia Andra Chirac) și In Between (regia Maria Cinar-Jiga). Mai multe despre pitch puteți afla din corespondența AaRC.
Gala de premiere a avut loc sâmbătă seară, pe 22 octombrie, la Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu. Premiul pentru cel mai bun documentar românesc i-a fost oferit Monicăi Lăzurean-Gorgan, pentru Doar o răsuflare. Botond Püsök a câștigat Premiul pentru regie într-un documentar românesc – Angela, iar Cristi Puiu a primit Premiul de Excelență.
Imagine: Valeriu Ciubotaru