REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Corespondență Astra 2016: Documentary Tank


     O componentă importantă a festivalului este cea dedicată industriei, prin atelierele, conferințele și prezentările care se desfășoară sub titlul DocumentaryTank@AFF, într-una dintre sălile Filarmonicii de Stat din Sibiu, în perioada 20-22 octombrie.
     Valentina Miu, directoarea Biroului Europa Creativă – MEDIA România, a prezentat oportunitățile pentru regizorii de film documentar, moderând și prezentarea Monicăi Lăzurean-Gorgan despre experiența ei de a lucra cu finanțare de la fondurile MEDIA pentru dezvoltare. Proiectul de documentar pentru care regizoarea a luat finanțare de la MEDIA este Green, Green, Green, realizat în coproducție cu Germania și Austria. Documentarul, care urmează să fie lansat într-o primă variantă anul următor, urmărește investigația lui Alexander von Bismarck în afacerile cu defrișări ilegale pe teritoriul României, precum și în alte zone vulnerabile. Filmările au început în 2013, însă raportul ONG-ului condus de Alexander von Bismarck e finalizat și publicat deja, în aprilie 2015, cuprinde situația defrișărilor ilegale din România și a provocat dezbateri în presă. Acest fond este dedicat doar proiectelor aflate în etapa de dezvoltare. Monica a explicat, însă, că există nuanțe în privința etapei de dezvoltare – dosarele de participare sunt eligibile dacă documentarul are deja materiale filmate, dar necesită finanțare pentru continuarea proiectului. Trailer-ul pe care l-a arătat la prezentarea de joi, de exemplu, a făcut parte din dosarul de candidatură la concursul pentru fondurile MEDIA. Un alt detaliu important este că, în cazul coproducțiilor, eligibili de a accesa fondurile sunt coproducătorii majoritari, la Biroul Europa Creativă din țara respectivă. De asemenea, producătorul trebuie să facă dovada unui alt documentar produs înainte. Cei care doresc să acceseze fondurile MEDIA pot primi sprijin în alcătuirea dosarului de la Biroul Europa Creativă din România.
     În continuare, Arnau Gifreu, de la Universitatea din Barcelona, a prezentat noi forme ale documentarului în new media: full dome, realitate virtuală și documentarul web. Documentarul web sau interactiv propune un alt tip de interacțiune cu spectatorul și, astfel, un alt tip de recepție: distribuit printr-o platformă online, documentarul interactiv are conținut din zone diferite (text, fotografie, materiale filmate etc) pe care spectatorul îl poate accesa la alegere. Posibilitatea de a naviga la alegere printre materialele documentarului îi oferă spectatorului un tip de interactivitate care seamănă cu cel al jucătorului de video games.
Conferința a fost completată de prezentarea Paulei Oneț a proiectului său de documentar interactiv 4GenWomen. Regizoarea este interesată să adune materiale despre familii care locuiesc sub același acoperiș, urmărind relațiile dintre străbunică, bunică, mamă și fiică – pe site este disponibilă deocamdată familia din România. Paula a început proiectul când a fost plecată cu o bursă Erasmus în Turcia, unde a avut un proiect fotografic de documentare a relațiilor femeilor dintr-o familie, care s-a dezvoltat într-un documentar web, ce permite observarea și cercetarea acestor relații în culturi cât mai diferite și, totodată, oferă acces gratuit publicului. Platforma online va conține atât materiale vizuale (interviuri, secvențe de documentar observațional, fotografii ș.a.), precum și texte scrise de sociologi sau antropologi. Producătorul 4GenWomen este Antonio Cadierno Parodi din Spania.
     Sâmbătă, DocumentaryTank@AFF va dedica ziua producțiilor românești de film documentar, având programate șase prezentări (Romanian Docs in Progress), care vor fi premiate la final.
     Monica Lăzurean-Gorgan a fost prezentă ieri și la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu publicul, după proiecția documentarului său Doar o răsuflare, la Sala Thalia, care s-ar fi prelungit cu siguranță dacă timpul ar fi permis. Monica ne-a acordat un interviu despre acest film la premiera de la TIFF 2016.
     Seara s-a încheiat cu un concert Kana Jambe și Dan Bursuc, urmat de documentarul realizat de Liviu Tipuriță pentru BBC, The New Gypsy Kings la Thalia. Sala a fost plină atât la concert, cât și la film, încât abia am prins un loc la etaj, iar după film au urcat pe scenă regizorul, Puiu Gheorghiu (impresarul lui Florin Salam), Dan Bursuc și Gheorghe Anghel (Caliu) de la Taraful Haiducilor. Liviu Tipuriță a spus că a început filmul fără să știe multe despre lumea manelelor, dar fiind atașat de muzica lăutărească din copilărie. De-a lungul celor doi ani de documentare, Tipuriță a filmat aproximativ 300 de ore de material, declarând că această perioadă l-a ajutat să le înțeleagă muzica și să o aprecieze mult. The New GypsyKings este un montaj de doar 60 de minute din materialul filmat de regizor, care prezintă succint (uneori prea schematic) legătura dintre lumea manelelor și a interlopilor și, comparativ, starea precară a lăutarilor. 
(22.10.2016)

Cuvinte cheie: astra film sibiu 2016, doar o rasuflare film, europa creativa subprogramul media al ue, liviu tipurita, monica lazurean-gorgan

Opinii: