Occident este debutul în lungmetraj al lui
Cristian Mungiu, tânăr regizor şi scenarist cunoscut până acum mai mult ca autor al câtorva scurtmetraje de succes premiate la CineMAiubit sau DaKINO.
De data asta, el se aruncă în "mare" - fără a o încerca cu degetul! - şi reuşeşte un prim film remarcabil (solid, uşor amar, dar mai ales foarte amuzant), care este în egală măsură "de autor" şi de public.
Dacă primele secvenţe ne introduc într-o Românie mizerabilistă, pe care-am ajuns s-o vedem de-atâtea ori încât a devenit aproape un clişeu (noroaie, gunoaie şi-un cuplu de tineri debusolaţi venind de la piaţă şi găsindu-şi mobila în stradă - deşi, ar fi mai corect să spunem: în noroiul din faţa blocului...), continuarea este o foarte inspirată "schimbare de macaz" care demonstrează de ce Mungiu este a doua veste bună a cinematografului autohton după
Nae Caranfil (prima a fost
Cristi Puiu).
Din cimitirul în care Luci (
Alexandru Papadopol, la fel de bun ca-n
Marfa şi banii) primeşte o sticlă în cap, filmul se bifurcă în trei poveşti spuse alternativ - fiecare din ele aducând informaţii (şi surprize) suplimentare. Este un tur de forţă scenaristic care ar putea părea o "simplă" virtuozitate goală - deşi, pentru un debut, nu e de ici-colea! - dacă Mungiu nu l-ar umple cu personaje, replici şi o atmosferă atât de convingătoare încât (în ciuda multelor întorsături de situaţie, una mai inventivă ca alta) senzaţia cu care pleci de la
Occident este că trăim, de fapt, într-o Românie tristă, plină de umor, şi că asta produce filme bune - cu condiţia să nu vezi doar jumătatea goală a paharului...! Cu alte cuvinte: situaţia e albastră, cultura-i la pămînt, tinerii ţării se duc-se duc (când nu zac pân' la pensie în vreun "McDonald's"...) dar, chiar şi atunci când toţi pleacă în Occident, rămâne întotdeauna cineva să stingă lumina la aeroport - în cazul de faţă, Cristi Mungiu cu
Occidentul lui (care are un haz nebun)...
Dorel Vişan (un pater familias poliţist),
Coca Bloos (soţia grijulie),
Tora Vasilescu (amanta), Ioan Gyuri Pascu (vecinul cinic, bun la toate), veterana
Eugenia Bosînceanu şi tânăra şi foarte talentata Tania Popa (irezistibilă în chip de "telefon mobil"!) sunt, toţi, memorabili în acest
road-movie imobil - un "Non e pericoloso sporgersi!" în care datul cu tifla se conjugă cu râsu'-plânsu' iar dorul de ducă face casă bună cu statul pe loc.
În orice caz, Cristian Mungiu ar face bine să rămână: e nevoie de el!
