REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, la Londra


     4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (regizat de Cristian Mungiu) a fost inclus în programul festivalului de film care aniversează Centenarul Şcolii de Studii Slavone şi Est-Europene (SSEES) de la Londra.
     Proiecția va avea loc pe 8 decembrie, la Bloomsbury Theatre, fiind precedat de o introducere a prof. Dominique Nasta de la Universitatea Liberă din Bruxelles.
     Această vizionare vine după un alt eveniment dedicat cinematografiei românești, care a avut loc pe 21 octombrie, când Adina Brădeanu, profesor la Universitatea Westminster, a selectat o serie de documentare produse la Sahia pentru a fi văzute în cadrul festivalului.
     În această perioadă, SSEES aniversează 100 de ani de la înființare, printr-o serie de conferinţe şi dezbateri, expoziţii şi evenimente multidisciplinare. Printre acestea se numără şi un festival de film est-european, realizat cu sprijinul British Film Institute (BFI) şi al mai multor institute culturale şi ambasade.
     ICR Londra colaborează de mai mulți ani cu SSEES şi profesorii săi, printre care Dennis Deletant, Ramona Gönczöl şi Diana Georgescu, și sprijină componenta românească a festivalului de film. 
Parte din renumita University College London (UCL), SSEES este cea mai importantă instituție academică din Marea Britanie dedicată studiului Europei răsăritene. Programul de studii româneşti, dotat cu o bogată bibliotecă de carte ştiinţifică şi beletristică, rămâne destinaţia principală a oricărui britanic care doreşte să se iniţieze în limba, cultura şi istoria României.
     Detalii: Institutul Cultural Român // Facebook


Galerie Foto

Cuvinte cheie: 4 luni 3 săptămâni și 2 zile film, cristian mungiu, documentare sahia, institutul cultural roman londra, ssees londra

Opinii: