UNATC ”IL Caragiale”, aniversare a 72 de ani în 30 ianuarie
by Dana Medar
În fiecare an, pe 30 ianuarie, ziua de naștere a patronului Ioan Luca Caragiale, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică aniversează apariția sa ca unitate de învățământ de artă.
Anul acesta, gala a avut loc pe 31 ianuarie, la Teatrul Național ”IL Caragiale” și a început cu scurte alocuțiuni ale rectorului UNATC, prof.univ.dr. Liviu Lucaci, președintelui Senatului, prof.univ.dr. Doru Nițescu, decanului Facultății de Teatru, conf.univ.dr. George Ivașcu și decanului Facultății de Film, lect.univ.dr. Vlad Ioachimescu.
Un program echilibrat de teatru și film a adus pe scenă studenții de la Actorie, dar și proiecții cu două scurtmetraje premiate de la Regie de film: „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”, în regia Carinei Dașoveanu și „Planuri de vacanță / Summer Planning”, în regia lui Alexandru Mironescu.
Momentul festiv a fost acordarea titlului de Doctor Honoris Causa poetei Ana Blandiana.
Imagine: Nicolae Cara
Montaj: Radu Georgescu