Lumina este principalul mijloc de creație al operatorului. Până nu demult, operatorul era răsfățatul platoului, „pictorul cu lumina”, pictorul care își gândea fiecare cadru, fiecare colțișor întunecat, fiecare pată luminată; acum pelicula este mai sensibilă, sursele de iluminare mai eficiente și mai mici, în general, tot ce ține de aparat, de tehnică, se perfecționează. Evident, operatorul trebuie să fie în primul rând un foarte bun meseriaș, un foarte bun meseriaș și în al doilea și în al treilea rând — dar nu cred că trebuie eliminată din discuție partea de gândire artistică, plastica imaginii. Și asta nu pentru că țin ca operatorul să fie numit în continuare pictor, ci pentru că fiind vorba de imagine, imaginea se vede, și ceea ce se vede este definit prin frumos sau urât. Operatorului trebuie să i se lase timpul de creație, pentru că, în fond, marii operatori ai lumii sunt tot cei care desenează lumina și își concep îndelung imaginea... mă gândesc, la Conrad Hall.
Important pentru toți, și pentru operator bineînțeles, este ceea ce se vede pe pânză, dar nu trebuie uitat că tot ce se vede nu se datorează numai unui aparat bun, nu numai unor lecții bine învățate: categorică este relația cu oamenii, cu echipa de filmare.
Fiecare om din echipă — fie el regizor, scenograf, actor sau electrician — trebuie să fie cât de cât un operator. Mai mult, nu cred într-o imagine de valoare dacă regizorul nu este și un „posibil” operator și încă unul bun.
Regizorul dă în mare parte ținuta plastică a filmului. El poate lucra pe fiecare cadru, în ceea ce privește mișcarea de aparat și chiar stilul de iluminare.
La
7 zile, aproape întreg filmul a fost desenat și discutat, cadru cu cadru — culoare, lumină. Această pregătire minuțioasă aduce rapiditate pe platou și siguranță operatorului.
Dacă se spune despre un film că are imagine foarte bună sau bună, nu trebuie exclusă contribuția regizorului, chiar numai pentru faptul de a se fi făcut înțeles de către operator. Și acel timp de creație de care vorbeam ține tot de regizor, de concepția lui despre film, despre artă, despre film ca artă, despre rolul imaginii în film.