Hîrtia va fi albastră este cel de al doilea film al lui Radu Muntean şi primul despre care regizorul consideră că îl reprezintă, deoarece la debutul său cu Furia ingerinţele producătorului au împins produsul spre zona comercialului. Aşa cum ne-am obişnuit în ultima vreme, filmul a cunoscut mai întâi succesul în competiţiile internaţionale (Menţiunea specială a juriului la Sarajevo, Marele premiu la Antalya, Premiul special al juriului la Namur) şi abia apoi este distribuit la el în ţară. O strategie de marketing adecvată publicului nostru, snob ar zice unii deoarece este sensibil la ceea ce vine din străinătate, prudent ar zice alţii pentru că are nevoie de o validare din partea unor foruri competente.
Povestea e simplă. În decembrie ’89, în noaptea când Televiziunea Română se pretindea a fi asediată de terorişti şi se făceau apeluri disperate ca populaţia să vină să o apere, un tânăr recrut cuprins de febra revoluţionară nesocoteşte ordinele superiorului său, refuză să mai patruleze fără rost pe străzile mărginaşe şi liniştite ale capitalei, şi se duce în focul luptei. Hazardul îl deturnează din drum şi nimereşte într-o vilă din care un grup de oameni trăgeau prin ferestre în alţi oameni, ipotetici duşmani. Numai că tânărul observă cu stupoare că aceştia nu erau nicidecum terorişti străini ci soldaţi români ca şi el. Această constatare nu-i aduce decât necazuri.
Radu Muntean nu şi-a propus să facă un film eroic, nici un film care, în sfârşit, să elucideze misterele „revoluţiei române” (Cine erau teroriştii? Cine erau oamenii din umbră? Cine se lupta cu cine? De ce au murit atâţia oameni? etc) Hîrtia va fi albastră este un film despre marea confuzie care a domnit în acele zile şi care mai dăinuie până astăzi în minţile multora. Tineri fără o identitate precisă s-au azvârlit cu entuziasm într-o vâltoare periculoasă care unora le-a fost fatală. Moartea putea surveni stupid dintr-o neînţelegere, dintr-o nepotrivire de parolă, dintr-o imposibilitate de comunicare datorată unor aparate rablagite, din prea mult curaj sau din prea multă prudenţă. Orice variantă era posibilă. Aceasta este ideea pe care vrea să ne-o inducă filmul. Nu există oameni buni și oameni răi, ci numai oameni luaţi de val, oameni intoxicaţi de tot felul de zvonuri, care acţionează la cald. Revoluţia a fost o harababură, ne spune Radu Muntean, care se abţine să ne sugereze că aceasta ar fi fost orchestrată din umbră. Subiectul pare să nu-l intereseze. Sau poate o face atât de subtil încât nu se observă.
