Lui Bogdan Stanoevici îi plac provocările pe care i le scoate în cale din când în când viaţa. Sau cel puţin e gata să le facă faţă. La sfârşitul anilor 80 când s-a strămutat în Franţa, nici nu i-a trecut prin cap să-şi schimbe meseria. Deşi a face actorie într-o limbă străină, pe care oricât de bine o cunoşti accentul te trădează, pare extrem de greu, dacă nu imposibil. Şi totuşi a reuşit. În 2011, când a revenit în ţară, nu se gândea că se va implica în politică. Şi totuşi s-a implicat. Mai întâi ca ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni în guvernul Ponta 3, în prezent ca secretar de stat în Ministerul Culturii. Dar chiar şi în această nouă ipostază de actant politic nu renunţă la profesia de actor. Drept care, nu peste multă vreme, îl vom vedea ca protagonist al filmului Cel ales, regizat de Cristian Comeagă.
Imagine: Dan Ţuculescu