Noaptea generaţiilor

     Dintre cele trei premiere româneşti veritabile din acest an, numai unul, acest al doilea lung­metraj semnat Radu Muntean (după debutul exploziv cu Furia) are legătură cu revoluţia din 1989, fără a fi, atenţie, un film despre revoluţie perse. Presupun că ştiţi subiectul (iar dacă nu, cu atât mai bine), dar mi-aş dori ca drumul vostru către cinema să n-aibă nicio legătură cu faptul că totul se întâmplă în aproximativ patru ore, în noaptea de 22 spre 23 decem­brie. Îndrăznesc însă să spun că flimul este the ultimate experi­ence în materie de revoluţie - nu neapărat ca eveniment istoric (isteric?), ci ca stare... de fapt - şi nu văd cum ar putea cineva, nu să depăşească, ci să egaleze intensitatea acestui moment (asta e!) senzaţional de cinema.
     Hîrtia va fi albastră (titlul vine de la una dintre zecile de parole schimbate şi răs-schimbate în acea noapte) nu este inspirat doar de incidentul real cutre­murător care deschide şi închide (inteligent şi crâncen) filmul, ci de o seamă de momente, mai mici sau mai mari, pe care le-am cam trăit cu toţii în acea noapte, unii în priză directă (sic!), alţii lipiţi de ecranul televi­zorului. Că veni vorba, dincolo de (prea)tinerii eroi, televizorul este un personaj esenţial şi omniprezent în film - de alt­minteri, cei trei scenarişti (Răzvan Rădulescu, Alexandru Baciu şi Muntean himself) au petrecut ore în şir în compania înregistrărilor de atunci. Unele, mai mult sau mai puţin inedite, şi-au găsit locul în film, fie redate pe micile ecrane (niciodată în prim-plan, ci luminând discret într-un colţ al cadrului), fie re-enacted de personajele principale sau secundare.
     Grija obsedant de meticuloasă pentru detalii aparent nesemnificative (loţiunea Faun din baia vilei din Dorobanţi, cartierul general din Televiziune, localizat în spatele uşii pe care scrie Scenografie etc.), unitatea formidabilă de timp şi spaţiu (înspăimântător de veridică), precizia filmărilor (dis­tante, dar nu reci), tonul gri­verzui reuşit cu un curaj nebun de un director de imagine (Tudor Lucaciu) care s-a ambiţionat să filmeze în HD şi cu lumină natu­rală, sound-designul intersectat (care l-ar umple de mândrie pe un Altman, de exemplu), şi inter­pretarea furios de vie (ies în evi­denţă un Andi Vasluianu savuros şi un Ion Sapdaru într-un contre­emploi fabulos), completează portretul robot (re-sic!) al unui film, aşa cum spuneam şi mai sus, irepetabil.
     S-a râs în hohote la avanpremi­eră. Am râs şi eu - imposibil să te abţii când (re)vezi confuziile („Bă, ăla nu era soldat?"), demenţa („Ceauşescu a fost văzut într-o Dacie cu număr de Ilfov!") sau paranoia teroriştilor arabi („Sunt ţigan, bă boule!") - dar nu vă lăsaţi înşelaţi, hohotele finale vor fi de lacrimi.