Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Craiul Mihai al românilor


Un film despre Mihai Viteazul este deopotrivă tentaţie şi îndrăzneală. Mihai Vodă nu a fost doar un erou al legendelor, cu înfăţişarea dăruită de alţii, cu viaţa născocită, presupusă, ci a fost, a existat şi toată Iumea ştie cum. Chipul lui nu poate fi altul decât acela cunoscut, viaţa lui, faptele săvârşite nu pot fi altele decât acelea lăsate nouă de istorie. Trebuie să-i fii foarte aproape, să ajungi să-I cunoşti foarte bine, pentru ca filmul să-I aducă oamenilor aşa cum a fost. Tentaţia e mare, spuneam, pentru că n-a existat în toată istoria noastră figură mai copleşitoare ca a lui. Îndrăzneala e mare, spuneam, pentru că nimeni nu va fi dispus să-i ierte pe cei care se încumetă să reconstituie figura lui Mihai Viteazul şi o dată cu ea şapte ani din istoria ţării, pentru nici cea mai mică greşeală, Şi totuşi, scenaristul Titus Popovici şi regizorul Sergiu Nicolaescu s-au încumetat să-şi asume toate riscurile: îndelung pregătit, filmul Mihai Viteazul se află pe platouri. Mihai Viteazul va fi Amza Pellea. Imaginea e în mâinile unui foarte bun operator, George Cornea. O distribuţie solidă — citez doar câteva nume: loana Bulcă, Ilarion Ciobanu, lon BesoiuFlorin Piersic, Dan Nasta, Aurel Rogalschi, Septimiu Sever, Nicolae Secăreanu, încă «tânăra speranţă» Andi Herescu şi însuşi regizorul Sergiu Nicolaescu într-un rol nu de mare întindere însă foarte important. O echipă de filmare rodată — Nicolaescu îşi păstrează secunzii, Doru Năstase şi Lucian Mardare, aşa cum îşi păstrează, de la film la film, aceeaşi monteuză, Yolanda Mîntulescu — şi o pregătire de aproape doi ani, cresc, cred eu, şansele ca Mihai Viteazul să iasă un film aşa cum îl aşteaptă toată lumea.
Ce spune regizorul
L-am întrebat mai întâi pe Sergiu Nicolaescu de când dorea să facă Mihai Viteazul?
— Imediat după Dacii. De fapt, chiar în timp ce lucram la Dacii, ştiam că voi face Mihai Viteazul. Problema cea mai grea care m-a frământat multă vreme, a fost alegerea interpretului. Pregătirea însă şi documentarea a însemnat partea cea mai frumoasă a lucrului. A umbla pe urmele lui Mihai, a căuta să-i înţelegi caracterul, defectele, au însemnat pentru mine momente extrem de interesante şi care m-au apropiat teribil de el.
— De ce v-aţi ales tocmai rolul lui Selim Bey?
— Selim nu e un rol de întindere, dar este un personaj foarte interesant. Deşi turc, prieten cu Mihai. Există între ei un fel de amiciţie foarte bărbătească ca între «profesionişti». Mi-a plăcut rolul lui Selim încă din perioada scrierii scenariului. Acum există un avantaj în plus: între Amza Pellea şi mine există o prietenie, ca între personajele noastre, prietenie care sper să se reflecte şi în film.
— Pentru că vorbeaţi, de «profesionişti». În scenariu există foarte multe relaţii umane de tip western. Nu numai amiciţia Mihai—Selim, dar şi foarte multe situaţii se bazează pe acest fair-play, pe psihologia filmelor cu oameni puternici...
— Aşa este. Şi dacă vrei, e împotriva legilor filmului istoric. Pentru că, în toată istoria cinematografului, filmul istoric este bazat pe relaţiile mari, între imperii. Accentul cade pe grandoare. Mii de oameni, lupte (de unde şi lentoarea mişcărilor, cadrele lungi). Acolo se înfruntă oştiri, nu oameni. Spre deosebire de western, care, după mine, este primul gen de film din lume care a făcut psihologie, înaintea filmului psihologic modern. Pentru că western-ul cere relaţii de la om la om. Western-ul a creat acea scenă teribilă în care doi duşmani ce se vor ucide peste o clipă, se întorc cu spatele unul la celălalt, se îndepărtează douăzeci de paşi şi apoi se întorc şi trag. Niciunul nu se gândeşte că ar putea fi ucis pe la spate. Pentru că n-ar fi cinstit. Mie-mi convine teribil această relaţie bărbătească între oameni duri, Pentru că ea îmbogăţeşte filmul, îi dă carne, viaţă şi pentru că în cazul acestui film, într-adevăr se înfruntă oameni nu imperii. De aceea îmi sunt importante toate personajele care-I înconjoară pe Mihai. Pentru că ele ajută să-i înţelegi caracterul, forţa, personalitatea.
— Filmul va avea două părţi. De ce? Nu se putea rezolva într-o singură serie?
— Nu. Pentru că a strânge cei şapte ani — cei mai zdruncinaţi din istoria ţării noastre — într-o oră şi jumătate şi a avea pretenţia de a-i reconstitui, mi s-a părut imposibil. Deci filmul va avea două părţi. Prima se încheie cu lupta de la Călugăreni iar a doua cu moartea lui Mihai la Turda. Sper să nu pară lung. Pentru mine ritmul filmului are foarte multă importanţă, de multe ori cred că-i acord mai multă importanţă decât merită. Sper că şi de data asta n-o să mă las trenat de lungimea lui aparentă.
Ce spune Amza Pellea
— Cum e, Amza Pellea, când trebuie să fii Mihai Viteazul?
— Sigur că sunt puţin copleşit de personalitatea omului care a fost una dintre cele mai măreţe figuri ale istoriei. Mihai mi se pare un vizionar, un individ care şi-a depăşit net epoca. într-o Europă împărţită în stătuleţe, în ducate, unde aproape fiecare moşie era un stat, se găseşte un om care să aibă această idee atât de progresistă, de a uni toţi oamenii unei ţări, într-un singur popor. Era atât de temerară încercarea, încât nici n-a putut să reziste în acea vreme. Nici n-avea cum. Dar cu cât a fost mai temerară, cu atât mai superbă ca simbol. De aici cred că şi decurge caracterul profund dramatic al personajului. El a fost singur. El a fost neînţeles. Poate că nici el nu înţelegea prea bine. Intuia mai mult. Ştia, simţea că are dreptate. Actul de unire este mai mult un act de credinţă dusă dincolo de posibilităţile umane. Asta mi se pare trăsătura principală — şi formidabilă — a personajului. Lucru pe care scenariul îl conturează foarte bine.
— Îmi închipui că Mihai este într-un fel «rolul vieţii»...
— Este, într-adevăr. Sunt conştient că e cel mai important şi cel mai complex rol pe care l-am avut. Şi trebuie să spun cu nostalgie, cu greu mai întrevăd ceva «peste». Mai ales că, împreună cu Sergiu Nicolaescu, ne-am propus să scăpăm de tot ce este, în cinematografia noastră, retoric, demonstrat. Ne-am hotărât să creăm un personaj profund uman. Să nu se simtă că e vorba de un film ci să aducem, în faţa spectatorilor, un om cu cele mai formidabile meandre sufleteşti. Mi se pare că pentru respectul pe care-l datorăm unei asemenea figuri a istoriei, trebuie să înfăţişăm un om care este mare prin flacăra care l-a animat, prin ţelul pe care şi l-a propus şi prin sacrificiul pe care l-a făcut în numele cauzei pentru care a luptat. În toată această mare responsabilitate pe care o simt apăsând pe umerii mei, mă simt cumva asigurat de şansa de a lucra din nou cu Sergiu Nicolaescu, cu care am reuşit să ne creăm un fel comun de lucru, de înţelegere. Cred că rolul mi s-ar fi părut mult mai greu, dacă ar fi trebuit să-l fac cu un alt regizor cu care n-am lucrat... Nu ştiu dacă nu sună puţin pompos, dar trebuie să spun că pe lângă bucuria de a face un rol, un asemenea rol, mai e şi sentimentul că îmi îndeplinesc o datorie patriotică creând un asemenea rol. 
 
(Cinema nr. 10, octombrie 1969)

Tags: amza pellea, eva sirbu, interviu, mihai viteazul, mihai viteazul film, pe platouri, sergiu nicolaescu

Comments: