Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Andrei Ujică despre trupa Phoenix și documentar


     În timpul tinereții studioase la Filologia din Timișoara, Andrei Ujică era prieten cu Mircea Baniciu și a intrat în familia Phoenix.
     După ”tezele din iulie 1971”, când Nicolae Ceaușescu cere imperativ ca orice manifestare artistică să valorifice folclorul național, membrii formației realizează două albume: ”Mugur de fluier”(1974) și ”Cantofabule” (1975), cu cântece ale căror versuri sunt scrise de Andrei Ujică și Șerban Foarță. Inspirate de folclor, textele sunt atât de sofisticate și metaforice, încât au fost decriptate inclusiv pentru membrii trupei. Muzica a fost compusă într-o cabană izolată din Munții Semenic. Noutatea versurilor și a muzicii a adus trupa Phoenix la statutul de legendă rock, a fost punctul culminant al creativității artistice, care și-a pus amprenta asupra evoluției ulterioare a formației.
     După mulți ani, Andrei Ujică a plecat în Germania și a început să facă documentare. Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, documentar realizat în 2010, se află pe lista ”Cele mai bune 100 de documentare din toate timpurile”. Cineastul mărturisește că experiența pop pe care a căpătat-o în tinerețe l-a ajutat să transmită și mesajele cinematografice.
     Prezent la proiecția documentarului Phoenix. Har/Jar, realizat de Cornel Mihalache, Andrei Ujică a vorbit despre colaborarea lui cu Trupa Phoenix, dar și despre amprenta pe care această experiență a rămas pe realizările lui ulterioare.
 
Imagine: Nicolae Cara
Montaj: Radu Georgescu

Tags: andrei ujica, autobiografia lui nicolae ceausescu film, phoenix har jar documentar

Comments: