Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



„Agentul straniu” – cronică de film


     După Aventuri la Marea Neagră, credeam că Savel Stiopul va părăsi acest gen de film ce părea să nu-I dorească de stăpân. Credeam și speram pentru el și pentru cinematografia noastră, că acea experiență nefericită îl va trimite înapoi la universul lui, la sine însuși. Și iată-ne în fața celui de-al doilea film de tip policier semnat Savel Stiopul, și iată-ne obligați, dincolo de credințe și speranțe, să recunoaștem că acest «al doilea» este un film onorabil în sine, iar față de primul, un salt calitativ de-a dreptul spectaculos. Agentul straniu nu este cu nimic mai prejos decât majoritatea filmelor din această familie. Este poate mai proaspăt — regizorul are încă voluptăți de explorator — și mai inspirat adăpat la izvoarele genului. Fără pretenții de originalitate, dar cu ambiții de profesionalism, fără orgolii de inovator, dar cu orgoliul de a juca bine pe teren advers și cu o mică, dar bine ascunsă dorință de a-și lăsa amprenta chiar și într-o materie străină lui, Savel Stiopul a citit atent lecția despre filmul polițist cu aventuri și suspens, a luat notă și notițe, și a purces la realizarea lui după rețeta dorită de public: acțiune captivantă, bătăi — între buni și răi, între bine și rău, mister și mistere, suspens, ițe încurcate bine și lăsate așa până în ultima clipă, femei frumoase și cuminți sau numai frumoase, ședințe de judo și curse de automobil, urmăriri spectaculoase și bine meritatul popas relaxant într-un bar de noapte, evident occidental. Deci, un film gândit «pentru succes de casă», și nu văd niciun rău în asta. Un film care nu aduce glorie este obligat să aducă cel puțin bani. Sigur, nu cu orice preț. Spre exemplu, nu cu prețul bunului simț, și Savel Stiopul a citit și acest capitol despre filmul polițist, așa încât ocolește pe cât poate — și poate — gustul îndoielnic, exagerările vulgarizatoare, violențele gratuite, intermezzo-urile programat amoroase. Filmul său are măsură. O măsură care vine, firește, și din piesa care I-a inspirat («Omul care...» de Horia Lovinescu), dar ea putea fi ușor încălcată, cu atât mai ușor cu cât scenariștii, Horia Lovinescu și Savel Stiopul, s-au îndepărtat — sensibil, dar spre binele filmului — de la litera piesei, o măsură rar depășită, niciodată grav depășită. Agentul straniu este un film care dă genului ce-i al genului, într-o formă civilizată. Civilizată și plăcută ochiului. Imaginea (George Voicu) exploatează decorurile naturale sau cele aranjate de Victor Țapu cu o foarte utită strădanie de a ne crea iluzia că cele câteva străzi, clădiri, un bar, un aeroport, o somptuoasă locuință s-ar afla pe alte meleaguri și n-ar fi pașnice case și străzi și locuri din Sighișoara sau București. Actorii își iau rolurile în serios — uneori poate prea în serios — și atunci unui gangster i se întâmplă să semene a prinț desmoștenit. Florin Piersic în chip de agent straniu este degajat și cuceritor, exact cum trebuie să fie un asemenea agent (mă întrebam numai dacă nu e prea des folosit ca prezență și prea rar ca actor). Distribuția feminină — Violeta Andrei și Clara Maria Sebök — echilibrează cu tact eterna dublă imagine a eternului feminin. Ana Ciobanu face din personajul unei cântărețe și dansatoare de bar o mică piesă de mare virtuozitate (dacă e adevărat că fiecare film are momentul lui surpriză, apoi aici surpriza poartă numele Anei Ciobanu), Radu Beligan, Ion Besoiu, lon Marinescu, Emanoil Petruț acoperă cu toată greutatea prestigiului lor acele roluri episodice care, se știe, întotdeauna au nevoie de prezențe prestigioase. O acțiune bine condusă, bine ritmată, care te face să uiți că la baza filmului se află o piesă de teatru, o bandă sonoră gândită să dea atmosferă nu să justifice zgomotele, muzica, inspirat scrisă de Edmond Deda și H. Maiorovici și folosită inteligent în scopul obținerii mult râvnitului suspens, completează tabloul unui film făcut cu plăcere și respect pentru spectator. Savel Stiopul a făcut tot ce a putut pentru filmul său, și asta se vede. Se vede însă și ce n-a putut. N-a putut, de pildă, să scutească povestea de o undă de naivitate. N-a putut să determine actorii de plan doi să se comporte ca și cum ar fi de prim plan. La un policier și ultimul figurant trebuie să fie fără cusur. Asta e lege. N-a putut, și asta poate că e cel mai grav, să scutească dialogul de un pronunțat caracter explicativ, ceea ce, din nou contravine legilor genului și, pe deasupra, face ca vorbele să sune uneori fals, greoi, oricum stânjenitoare pentru actorii obligați să-și explice acțiunile pe care tocmai le îndeplinesc. Probabil a funcționat aici o temere mai veche a filmelor noastre, de neînțelegere sau de înțelegere greșită, temere care, în cazul de față, este deplasată. La un film cu o tramă atât de simplă, pericolul neînțelegerilor era nu minim, ci inexistent. Din fericire, în totului tot, plusurile reușesc să acopere minusurile și Agentul straniu rămâne un film agreabil. Savel Stiopul și-a achitat datoria contractată față de public cu Aventuri la Marea Neagră.
     Poate ar fi timpul să-și amintească — dacă a uitat — sau să ne amintim — dacă am uitat — că tot el este autorul acelor filme tandre, calde și sensibile despre oameni și anotimpurile lor. Despre noi și anotimpurile noastre. Poate ar fi momentul — căci timpul era demult — să se întoarcă, și să ne întoarcem, odată cu el, la ceasul de grație și poezie, părăsit prea ușor și pentru prea muItă vreme.
 
(Cinema nr. 11, noiembrie 1974)

Tags: agentul straniu film, cronica de film, eva sirbu, savel stiopul

Comments: