Pe 30 ianuarie, „tinerimea universitară” și profesorii UNATC București sărbătoresc ziua Universității și a patronului său, geniul dramaturgiei românești, Ion Luca Caragiale. Sărbătoarea UNATC îi este dedicată în acest an scenografului
Radu Boruzescu, căruia Senatul universitar îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa. Ceremonia va avea loc joi, ora 12.00 (Sala „Ileana Berlogea”).
În cadrul evenimentului, Uniunea Cineaștilor din România va decerna un Premiu special artiștilor Radu și
Miruna Boruzescu, pentru întreaga carieră.
Creația artistică prodigioasă a lui Radu Boruzescu include filme, spectacole de teatru și de operă care au marcat viața teatrală și cinematografică din Europa și Statele Unite. Cele peste cinci decenii de creație neîntreruptă au început pe scena Studioului Casandra al IATC, încă din vremea studenției, în 1968, odată cu spectacolul
Uriașii munților, în regia Ginei Ionescu.
În 1973, după interzicerea spectacolului
Revizorul, la chemarea lui
Lucian Pintilie, merge în Franţa împreună cu soţia și colaboratoarea sa constantă, creatoarea de costume Miruna Boruzescu, unde se vor și stabili doi ani mai târziu. De-a lungul timpului, ambii artiști au contribuit decisiv la realizarea unor capodopere ale teatrului și operei mondiale:
Prințesa Turandot,
Livada de vișini,
Rața sălbatică,
Pescărușul,
Azilul de noapte, Tartuffe,
Carmen,
Flautul fermecat – toate semnate de Lucian Pintilie,
Macbett,
Piațeta, Așteptându-l pe Godot, A douăsprezecea noapte, Falstaff – semnate de
Liviu Ciulei,
Cum vă place, Maestrul și Margareta – în regia lui Andrei Șerban, dacă este să dăm doar câteva exemple. Radu și Miruna Boruzescu au mai colaborat cu
Iulian Mihu,
Dan Pița și
Mircea Veroiu,
Sergiu Nicolaescu,
Alexandru Tatos, Radu Penciulescu, David Esrig, Horea Popescu, Petrică Ionescu, Robert Carsen, Dušan Makavejev, Rudolf Nureev, Claude Regy și mulți alți regizori unanim recunoscuți.
UNATC îi dedică lui Radu Boruzescu zilelele de 30 și 31 ianuarie, în care vor fi proiectate trei dintre filmele ale căror decoruri le-a semnat, în două dintre ele interpretând și roluri prinicipale.
Pe 31 ianuarie, Radu Boruzescu va susține un masterclass dedicat studenților și profesorilor UNATC, dar nu numai.
Detalii:
www.unatc.ro
Program Ziua UNATC ,,I.L. Caragiale” București
30 ianuarie 2020
ora 11:00 – Sala „Ileana Berlogea”
Lansarea ultimului număr al Close-Up, revista academică de studii de film și media al UNATC, editată de UNATC Press, cu sprijinul UCIN
ora 12:00 – Sala „Ileana Berlogea”
Ceremonia de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematogafică ,,I.L.Caragiale” București scenografului RADU BORUZESCU
ora 17:00 – Sala „Ileana Berlogea” – Proiecție de film
Nunta de piatră
regia: Mircea Veroiu și Dan Pița
scenografia: Radu Boruzescu și
Helmuth Stürmer
cu:
Leopoldina Bălănuţă, Radu Boruzescu,
Mircea Diaconu
ora 19:00 – Sala „Ileana Berlogea” – Proiecție de film
Duhul aurului
regia: Mircea Veroiu și Dan Pița
scenografia: Radu Boruzescu și Helmuth Stürmer
cu:
Eliza Petrăchescu, Liviu Rozonea,
Ernest Maftei, Lucia Boga
31 ianuarie 2020
ora 11:00 – Sala „Ileana Berlogea”
Masterclass RADU BORUZESCU
ora 14:00 – Sala „Ileana Berlogea” – Proiecție de film
Felix și Otilia
regia: Iulian Mihu
scenografia: Radu Boruzescu și
Liviu Popa
costumele: Miruna Boruzescu
cu: Radu Boruzescu,
Julieta Szönyi, Sergiu Nicolaescu,
Gheorghe Dinică,
Clody Bertola,
Gina Patrichi,
Ovidiu Schumacher,
Violeta Andrei,
Eliza Petrăchescu,
Elena Dacian
ora 22:40 – Sala „Atelier”
Party studențesc
(bring your own)