Vocaţia poeticului

     Cronica animaţiei
     Fructificând adesea posibili­tăţile dinamice ale umorului, animaţia noastră se caracte­rizează însă prin vocaţia poe­tică. Laurenţiu Sîrbu, lon Truică şi Sabin Bălaşa suint realizatorii cei mai reprezentativi ai registrului liric, acordându-I cu reprezentări plastice de inconfundabilă per­sonalitate. Înclinat spre ironie, Gopo nu se Îndepărtează de această tendinţă funda­mentală a filmului nostru de animaţie. Aventurile comice ale omuleţului său sunt întotdeauna traversate de o undă de lirism, de un sentiment de tandreţe pentru acest univers ostil şi familiar totodată. Asociin­du-se «curentului poetic», câţiva tineri rea­lizatori încearcă să găsească noi resurse de expresivitate. Benone Şuvăilă, lon Ma­nea şi Nicolae Alexi sunt numele unor plasticieni a căror filme traduc în imagini idei generoase, utilizând un modern re­gistru liric. Filmele lor au în comun preo­cuparea pentru originalitatea alurii dese­nului şi refuzul dramaturgiei tradiţionale.
     Neaflându-se la prima întâlnire cu anima­ţia, Benone Şuvăilă valorifică în Carul de flori preocupările picturii sale. O tulbură­toare baladă cântată de Tudor Gheorghe este suportul muzical al unei metaforice desfăşurări de imagini. Motive stilizate ale folclorului oltenesc se combină după cerin­ţele ideii poetice, sugerând trecerea ano­timpurilor şi vârstelor, gândurile de perma­nenţă ale poporului nostru. Deşi monotonia ritmului oboseşte pe alocuri, filmul se re­marcă prin capacitatea de a crea atmosferă şi prin nobleţea formelor grafice.
     De o sensibilitate aparte, lon Manea face din filmul său de debut, Casa bunicilor, o probă de curaj a supralicitării lirismului. Scenariul Constanţei Buzea demonstrează necesitatea salvării lumii poveştilor în pre­zentul grăbit şi lucid. Imaginile cu contu­ruri tremurătoare traduc un sentiment poe­tic de generoasă substanţă, sugerând puritatea copilăriei şi forţa metaforică a fante­ziei acestei vârste. Personaje de basm stră­bat cu mers plutitor acest univers mirific în care regnurile nu au bariere iar timpul nu cunoaşte limite. Metamorfozele de linii şi culori evidenţiază valoarea sentimentală a «casei bunicilor», statutul ei de spaţiu simbolic. Cromatica incandescentă a fil­mului se asociază unei plastici de delicată stilizare, dovedind deplinele aptitudini ale lui lon Manea pentru genul poetic. Efortu­rile sale viitoare se cer însă îndreptate înspre concentrarea expresiei, stăvilirea elanului imagistic ajutându-l la o mai fermă struc­tură dramaturgică.
     Inspirat tot de copilărie, filmul Zmeul de Nicolae Alexi se remarcă prin modernitatea formelor graficii şi prin capacitatea de a le subordona tramei. De la desenul analitic, cu bogate detalii, se trece la forme stilizate, transformarea sugerând două viziuni dife­rite asupra lumii şi confruntarea lor nostal­gică. Adulţii şi copiii privesc aceeaşi reali­tate pe care fantezia infantilă o împodo­beşte cu feerice culori. Ameninţarea vio­lenţei trimite câteva ecouri în acest univers al purităţii şi scurta tulburare devine un avertisment adresat celor maturi. Origina­litatea plasticii situează debutul lui Nicolae Alexi sub zodia speranţelor. Ca şi ceilalţi doi realizatori, el confirmă vocaţia poetică a animaţiei noastre, demonstrând că nou­tatea expresiei se naşte din cultivarea însu­şirilor specifice.