REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Un secundar… pentru Oscar


     Secretul Iui Bachus îl știe toată capi­tala, mărturie, cozile impresionante la ca­sele de bilete. (O comedie amară despre denaturarea condiției umane, supusă în alambicuri complicate, unor transformări aberante, toxice pentru întreaga noastră colectivitate.) Reflectând asupra cronicii destinate acestei rubrici, m-am întrebat ce secret deține Dinică în arta de a însu­fleți un personaj secundar (oare?), căci marele actor nu interpretează, nu joacă rolul, nu este distribuit și retribuit, el este, cât durează filmul, directorul I.A.S.-ului, Gheorghe Cercel. Apariția derutantă, în primele secvențe, când echivocul plutește asupra identității sale de turist bogat, în­cercând transplantul straniu al unor teh­nici de cucerire amoroasă, de pe alte me­leaguri, în apropierea unui sat cu pro­bleme de agricultură... derută accentuată prin prezența elegantului afacerist, cu ochelari negri și eșarfă, de cel mai desă­vârșit bon-ton în pivnițele tenebroase ale lui Bachus. Dinică are mister, atracția sa e irezistibilă, te incită, te frământă în foto­liu, dă probleme, într-un cuvânt te-a prins. Când captura e gata, urmează rega­lul. Cu economia de mijloace ale celei mai desăvârșite tragedii clasice raciniene, respectând unitatea de timp, loc și ac­țiune, Dinică-Cercel se lasă studiat, privit din toate unghiurile, plutind în propriul său suc, respirând aerul propriului său ambient, creat, se presupune cu efort, in­teligență, ochi sigur și bun gust, la rece, meticulos. De fapt, cine ești dumneata domnule Cercel? Un mandarin, tabieturi și plăceri naturalizate, cu voluptatea ceremonialului „breakfastului”, incluzând și conversația la cafea... un estet ce știe prețul și consuma frumosul vestimentar sau frumoase făpturi mai sumar înveș­mântate... un manager fără scrupule, fără suflet, fără slăbiciuni, montând și explo­rând nonșalant mecanisme sigure, diabo­lice, ale slăbiciunilor și defectelor ome­nești... un puternic, cu om de casă șofer, valet, plătindu-și complicii curat, cu ce­curi la purtător... un jucător lucid, obiș­nuit cu mize mari, cea mai mare fiind propria sa viață. Scena logodnei este me­morabilă. Aristocratul în smoking alb, elegant ca Petronius, cu zâmbetul lucid ironic, disprețuitor, deasupra mustății tunse, mai rafinat decât a lui Clark Gable, rămâne deasupra viermuțelii abjecte a troglodiților căptușiți cu blănuri de zeci de mii. Personaj secundar, acest tip, di­rector de termă, are suplețe, distincție, personalitate. Malefiența sa este subte­rană și de aceea mult mai periculoasă. Determinațiile psihologice ale „filosofiei sale de viață” se lasă mai greu descifrate, uneori în secvențe de un laconism filmic desăvârșit. Jocurile sunt făcute, iar când ruleta se oprește necruțătoare, bossul, cu calm desăvârșit, la fel de englezesc, ca și costumul său impecabil de vănătoare, oprește ticăitul propriilor sale rotițe vitale. Rolul lui Dinică devine un model al înaltei cote atinse de școala noastră interpreta­tivă, iar filmul așază o bornă înaintată iî istoria comediei cinematografice româ­nești.
(Cinema nr. 3, martie 1984)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica personajului secundar, gheorghe dinica, madalina stanescu, secretul lui bachus film

Opinii: