Cu Gheorghe Dinică prin Bucureşti

     Tocmai am ieşit de la teatru. Nu, nu sunt obosit. Teatrul nu mă oboseşte niciodată. El este pentru mine ca o a doua natură. Vă înşelaţi, filmul nu mi-a dat prea multă bătaie de cap. În mod paradoxal, m-am familiarizat foarte repede cu specificul filmului. Desigur, au fost şi clipe de spaimă. Când m-am văzut pentru prima oară pe ecran, în Zamfir, din Comoara din Vadul Vechi, m-am speriat. Da, erau câteva secvenţe şi nu mă recunoşteam. Am dat fuga la Victor Iliu, regizorul filmului, şi l-am rugat să oprească filmările. Iliu a râs. A filmat mai departe. Pe urmă, la postsincron, când filmul era de-acum montat şi i se adăuga sonorul, m-am mai liniştit. Pe urmă? L-am Jucat pe Jurcă, în Străinul. Rolurile acestea sunt întrucâtva asemănătoare. 

Găsiţi interpretarea mea foarte firească! Aprecierea mă bucură. Ştiţi, eu am văzut în cinematografia noastră multe personaje asemănătoare. Nu prea mi-au plăcut. Erau cam schematice. Când mi s-au încredinţat rolurile acestea două am căutat să fac altceva. În primul rând să creez oameni. Oameni vii, ca mine şi ca toţi cei ce trec pe lângă noi pe stradă. Proiecte de viitor? Voi filma în Şoseaua Nordului. Am dat probe pentru două personaje secundare, Tomulete şi Matei. În care am reuşit? În niciunul din ele. Comisia m-a selecţionat pentru rolul principal, aşa că în viitorul apropiat îl voi interpreta pe Dumitrana.