Profesor de studii de film la Facultatea de Teatru și Film a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Doru Pop este un nume cunoscut cinefililor care apreciază forma tipărită a scrisului despre film. Dintre titlurile cărților sale publicate în limba română, probabil că cel mai cunoscut este „Amintiri din epoca ecranului de argint” (2019), semnat împreună cu
Ioan-Pavel Azap, dar acestuia i se pot adăuga volumele care privesc și cinematograful, precum „Ochiul și corpul. Modern și postmodern în filosofia culturii vizuale” (2005) sau „Mass media și democrația” (2001). Prestigiul autorului este validat însă – mai ales – de cărțile publicate în limba engleză, precum „Romanian New Wave Cinema: An Introduction” (Ed. McFarland, 2014) și „The Age of Promiscuity: Narrative and Mythological Meme Mutations in Contemporary Cinema and Popular Culture” (Lexington Books, 2018).
În 2020, Doru Pop își îndreaptă din nou atenția înspre cinefilii români, cărora le adresează „Lecția de cinemeză” (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca), căreia autorul îi formulează un subtitlu lămuritor în privința intențiilor: „Învățați limbajul cinematografic cu sau fără profesor”. El extinde explicația, în primele pagini, astfel: „Acesta este un îndrumar pentru conversațiile cinefililor, pentru discuțiile cinemaniacilor, ale pasionaților de concepte cinematografice și pentru toți cei atrași de arta filmului. Este un lexicon pentru oricine vrea să înțeleagă vocabularul și expresiile cinematografice, un ghid pentru fani și spectatori deopotrivă, precum și pentru uzul consumatorilor de capodopere cinematografice (preferabil de văzut în sălile de cinema)”. Este o declarație de intenție ce aseamănă cartea lui Doru Pop unor apariții internaționale, ca de exemplu „Understand Film Studies” (Ed. The McGraw-Hill Companies, 2003), al cărei autor, Warren Buckland, declară că volumul său poate ajuta cinefilii să extindă discuția despre filmele văzute dincolo de afirmația „mi-a plăcut, nu mi-a plăcut”, promițând că lectura „îi înarmează cu concepte care ajută la analiza deciziilor artistice, tehnice, narative care stau în spatele realizării”. Și Susan Hayward, autoarea unei cărți similare, „Cinema Studies. The Key Concepts” (Ed. Routledge, 2000), o recomandă ca pe „un ghid pentru toți cei interesați de film”. În bibliografia românească a volumelor cu intenții asemănătoare mai pot fi amintite „Elemente de gramatică a limbajului audiovizual” (Ed. Fundației Pro, 2004) de
Horea Murgu și Ovidiu Drugă sau cartea lui
Lucian Pricop „Engleza producătorului de film” (Ed. Fundației Pro, 2006), un dicționar englez-român de termeni specifici din cinematografie și televiziune.
Cu cele 344 de pagini ale sale, bogat ilustrate, machetate în formă de colaj de texte, fotografii, filmografii, grafice și citate, proiectul lui Doru Pop e mai amplu și depășește intențiile formulate inițial. Deși semnatarul își propune un ton relaxat și glumește deseori, cei care apreciază umorul său ar trebui să fie persoane foarte școlite, cu o pregătire culturală solidă, incluzând o (bună) cunoaștere a literaturii, artei în general, precum și apetit pentru istoria ideilor. De pildă, glumește chiar despre titlu, declarând că „cinemeză” se trage din rădăcina referitoare la mișcare, kineza, dar și la cinema ca limbă străină (un fel de chineză) care poate și trebuie învățată. Deci, autorul va încerca să cine-alfabetizeze cititorul, ironizând incultura cinematografică și semidoctismul, avertizând contra preluării de informație de pe Wikipedia (deseori bună transmițătoare de incorectitudine). Cartea încearcă să participe la alfabetizarea vizuală și cinematografică, la însușirea terminologiei adecvate, tratează raportul dintre industrie și artă, dintre tehnică și estetică, oferă noțiuni de retorică și sintaxă cinematografică. Sunt prezentate și principalele genuri, curente și mișcări cinematografice, dar și metodologiile abordate cel mai adesea de studiile de film.
Din loc în loc, sunt inserate citate celebre din zicerile unor cineaști și teoreticieni faimoși, precum Werner Herzog („Filmul nu este arta profesorilor de cinema, ci a analfabeților”), Quentin Tarantino („Personajele spun dialogurile, eu doar notez”), George Lucas („Am fost un admirator al filmelor tăcute. Filmul este un mediu vizual, cu acompaniament muzical, iar dialogul e condus de acesta”), Viktor Șklovski („Un film fără intrigă e un film poetic”) etc.
Sunt menționate diverse sisteme de clasificare a filmelor, sunt explicați termeni consacrați sau mai novatori, caracterizând narațiunea, mizanscena, imaginea, montajul, sunetul, eclerajul, scenografia, interpretarea etc. Sunt descrise și ilustrate dispozitive care fac parte din instrumentarul mai clasic sau mai recent al cinematografului, sunt marcate marile transformări antrenate de trecerea de la analog la digital. Capitolul „Referințe bibliografice”, plasat la finalul cărții, sporește șansa celor interesați de a găsi surse bibliografice, mai precis definite tematic, care ar putea satisface interesul cinefililor pentru un subiect sau altul. O lectură utilă pentru tinerii care se pregătesc pentru admiterea la un program de licență sau de master al unei facultăți de film, cartea lui Doru Pop este o sursă de documentare folositoare și celor care predau discipline legate de studiul cinematografului, la nivel de liceu sau chiar academic. Sigur că adresabilitatea acestei somptuoase ediții vizează (și) cinefilul împătimit, dar, cum sugeram de la început, cu condiția ca acesta să aibă o neobosită curiozitate intelectuală și culturală
