Despre Maftei, regizorii spun: E fantastic! Presară adevăr pe unde trece. Criticii declară: Nu se poate concepe film realist fără el. Scenariştii jură: Îi vom scrie personajul pe măsură. Până atunci Ernest Maftei acceptă modest şi roluri mari şi roluri mici: «Un actor trebuie să joace de toate. În afară de ceea ce nu i se potriveşte. Refuz doar personajul cu a cărui biografie nu coincid.»
Cu Puterea numără al 41-lea erou de film. Zece roluri principale, 15 secundare, restul episodice, secretarul de partid în Desfăşurarea, activistul în Setea, ţăranul bătrân în Răscoala, preotul din Războiul domniţelor, haiducul – prieten cu Tudor, arhitectul din Meandre, miliţianul din Reconstituirea şi multe altele.
— Cu talentul dumneavoastră, aţi scris istoria realismului în filmul românesc.
— lubesc foarte mult filmul pentru autenticul la care te supune. Aici n-ai cum trişa. Pelicula trădeză cel mai mic fals. Înregistrasem deunăzi nişte probe tehnice Filmasem 500 metri fără să scot un sunet. Gândeam numai, dar tot ce-mi trecuse mie prin minte ieşea acum la iveală cu o precizie diabolică. Asta da, artă!
— Sunteţi printre cei care au har şi prefac în aur tot ce ating: o coasă, o vorbă de duh, un oftat, un gând obtuz.
— Gândul obtuz e cel mai dificil. Prefer vorba de spirit. Am jucat în teatru, cu mult succes, Păcală. Ce n-aş da să-I pot relua în film. Şiretenia aceea specifică ţăranului român, inteligenţa silită să disimuleze atâta amar de vreme. Avem eroi care ne-ar impune atenţiei artistice universale.
— Ce ne lipseşte?
— Ambiţia de a ne cunoaşte mai bine, de a nu vinde castraveţi grădinarului, de a nu imita stângaci, de a îndrăzni să fim noi înşine. Numai aşa putem interesa străinătatea.
— Vedeţi şi genul care ne-ar reprezenta cel mai bine?
— Nu ştiu. Poate că în filmul istoric nu atât reconstituirea fidelă sau epopeea aventuroasă, cât legenda având în ea şi fiorul liric şi realismul metaforic, specific sensibilităţii noastre. Un Ştefan recompus din legende sau, într-un registru realist modern, «Velerim şi Veler Doamne», dar mai ales «Moromeţii», operă de bază pentru înţelegerea trăsăturilor noastre morale.
— Aţi scris o piesă foarte autentică, «Răzeşii lui Bogdan», premiată la un concurs pe ţară. Nu v-ar tenta şi un scenariu?
— Pe cine n-ar tenta? Dar e o treabă grea. Cercetez de multă vreme cinematograful: când îi voi fi dibuit toate secretele…
