REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Spuma şi curenţii adânci – Contracâmp


Cineaştii noştri ar trebui să reflecte fundamentalul proces de transformare a oamenilor din «indivizi naturali» în adevărate «personalităţi umane»
     Pentru marxişti, după cum se ştie, munca stă la baza vieţii oamenilor şi a dezvoltării ei istorice. De aceea, problema reflectării estetice a muncii, în opera de artă, ocupă un loc central în teoria şi practica artistică, în general, şi în acelea ale filmului, în special. Dar, aminteşte Lukács György în «Artă şi societate», «una din cuceririle cele mai importante ale marxismului rezidă în faptul că procesul de abstragere prin care se produce generalizarea (de exemplu, munca socialmente necesară faţă de munca individuală concretă) nu este produsul unei abstrageri a gândirii, ci doar reflectarea în conştiinţa umană a procesului social obiectiv». Evident, ne interesează reflectarea estetică a realităţii care, deşi are acelaşi obiect ca şi reflectarea ştiinţifică, se deosebeşte de aceasta prin modalităţi şi finalitate, dar mai ales prin rezolvarea raportului dintre universal şi singular în câmpul de acţiune al particularului.
Unitatea dintre fenomen şi esenţă
     Fără să relansăm teoria genurilor — cu limitele şi atribuţiile lor — trebuie să observăm că filmul reflectă realitatea obiectivă în mod diferenţiat şi în funcţie de gen. Filmul documentar — de pildă, un tehnofilm poate să prezinte şi să descrie «direct» un proces de muncă, în singularitatea acestuia, quasi naturalist. Dimpotrivă, un lung-metraj de ficţiune, ca operă de artă, are menirea să reflecte estetic acelaşi proces, adică să-i extragă semnificaţiile din tensiunea dialectică universal-singular, cu alte cuvinte să dezvăluie esenţa fenomenului. Greutatea începe însă de la faptul că — spre deosebire de reflectarea ştiintifică, în care esenţa e separată conceptual de fenomen — în artă, «esenţa se dizolvă complet în fenomen». S-ar părea astfel că arta, filmul în speţă, nu poate extrage, nu poate face cunoscută esenţa din unitatea, inseparabilă în realitate, a fenomenului şi esenţei deopotrivă, deci prin surprinderea şi înfătişarea fenomenului Lukács indică posibilitatea depăşirii acestei false dileme în termenii următori: «Arta creează în schimb o nouă unitate de fenomen şi esenţă, în care esenţa e conţinută şi ascunsă în fenomen — ca în realitate — şi în acelaşi timp pătrunde toate formele fenomenice astfel încât ele, în orice manifestare — ceea ce nu se întîmplă în realitate — revelează imediat şi limpede esenţa» („Prolegomene la o estetică marxistă”).
     O reflectare estetică expresivă, viguroasă, cuprinzătoare a fenomenului (şi esenţei) muncii depinde, astfel, de capacitatea artistului de a crea această «nouă unitate de fenomen şi esenţă», adică de luarea unei poziţii filozofice şi politice» «spontane şi inevitabile» în şi prin opera de artă (nu în declaraţiile programatice, care aparţin doar biografiei artistului), de a reprezenta prin imagini sensibile un anumit conţinut prin «alegerea», prin «cernerea» universalului din «singularităţile» imediate, contingente.
     Aceasta nu înseamnă că, atunci când e necesar, scenele de muncă propriu zise nu pot să apară «direct» într-un film. În Comoara de la Vadul Vechi al lui Victor Iliu, bunăoară, momentul iniţial al aratului constituie un bun exemplu în acest sens. Ca şi momentul final, al sudării cupolei metalice în Dimineţile unui băiat cuminte al lui Andrei Blaier. În aceste cazuri, descrierea procesului de muncă e organic inserată în discursul cinematografic cuprinzând şi dezvăluind atitudinea morală şi pasională a oamenilor, a personajelor, faţă de muncă. De fapt, nu atât diferitele faze tehnologice ale unui proces de muncă interesează într-un film (cu excepţia documentarului, a tehnofilmului), ci tocmai poziţia umană faţă de muncă. Adică tocmai ceea ce îl face pe om mai uman.
     În ceea ce priveşte capacitatea, diferită de la artist la artist, de a discerne esenţialul din viaţă, e bine să ne amintim de cuvintele lui Lenin: «...ceea ce e neesenţial, aparent, ceea ce se găseşte la suprafaţă, cel mai adesea dispare, nu rămâne atât de «solid», nu «stă» atât de «ferm» ca esenţa. De exemplu, mişcarea unui fluviu: spuma deasupra şi curenţii adânci dedesubt. Dar şi spuma e o expresie a esenţei!». Un exemplu tipic, în această ordine de idei, îl constituie, după părerea mea, Puterea şi Adevărul al lui Manole Marcus, unde — în ciuda efortului de sinteză al regizorului şi scenaristului se alunecă, bineînţeles cu unele excepţii, la suprafaţa fenomenelor, iar plusul de profunzime îl dă — ceea ce e perfect posibil — interpretarea actoricească. Puterea şi Adevărul beneficiază larg de aserţiunea lui Lenin, fiind o «spumă» care, e, şi ea, expresie a esenţei. lar «superficialitatea» provine din faptul că reprezentarea raportului reciproc dintre fenomen şi esenţă nu e rezultatul unei analize dinlăuntrul procesului vieţii, ci se întemeiază pe o prelucrare (audio-vizualizatoare) a unei documentări dinainte elaborate. Pe de altă parte, acest film are avantajul de a se mişca la nivelul conştiinţelor, al luării de poziţie umană, deci partinică-ideologică şi politică — a personajelor.
Din «indivizi naturali» în «personalităţi umane»
     Ar mai fi de adăugat, întorcându-ne la tema noastră iniţială, că îndatorirea artistului e de a sesiza şi de a exprima mai ales ceea ce e nou în atitudinea faţă de muncă, ceea ce aparţine viitorului, perspectivei deschise de socialism. Marxismul a reuşit să surprindă unitatea dialectică dintre individ şi societate: «Activitatea umană — afirmă Lukács — formează societatea, iar mişcarea obiectivă a societăţii se realizează numai prin indivizi. Omul s-a transformat astfel din individ natural în personalitate umană».
     lată, aşadar, ce anume ne interesează din partea cineaştilor noştri: ca ei să «reflecte» estetic — prin activitatea, prin munca oamenilor — tocmai fundamentalul proces de transformare a acestora din «indivizi naturali» în adevărate «personalităţi umane».
 
(Cinema nr. 9, septembrie 1972)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: despre cinematografie, despre film, florian potra

Opinii: