Recenta premieră cinematografică
Somnul insulei ne impune în rpimul rând să amintim câtva date din biografia artisitcă a protagoniştilor. Este adaptarea unui roman de Bujor Nedelcovivi – „Al doilea mesager” – a cărui publicare în România a fost interzisă după ce a apărut la Paris în 1985 la editura Albin Michel şi a fost recompensat cu „Premiul libertăţii”. La întoarcerea acasă, scriitorul a aflat că este o
persona non grata, unica soluţie fiind autoexilarea.
Regizorul
Mircea Veroiu, un cineast de excepţie din generaţia anilor 70, este un relizator prolific, deţinător a numeroase recunoaşteri internaţionale, ca să nju mai menţionăm faptul că Muzeul de Artă Modernă din New York a achiziţionat unul dintre filmele sale. Când în 1986, aparent fără nici un motiv, ultimul său film a fost interzis, Veroiu a plecat la Paris, autoexilându-se.
Structura lor intelectuală, asemănătoare sub multe aspecte, poate explica înrudirea biografiilorlor artistice, parţial semănând fiecare cu personajul central, dar şi conlucrarea celor doi la această peliculă.
Romanul, ca şi filmul, este o ficţiune politică, o parabolă a universului totalitar tentacular, ce distruge individul astfel ca să îl poată manipula în mod desăvârşit. (Cartea ne trmite cu gândul la „1984”, romanul lui G, Orwell, dar la Nedelcovici, care a scris-o mai târziu, formele de alienare au ajuns la limita extremă).
„Izolarea este legea supremă pe insula utopică ce serveşte de fundal acţiunii. Supravegherea este de prisos, fiecare individ fiind propriul său gardian, nezitând să se autodenunţe. Ca la Dali sau la Bergman, ceasurile ce simbolizează puterea ideologiei (faimosul monument stalinist) nu au limbi, timpul stă pe loc.
Un scriitor, Daniel, se întoarce acasă după 11 ani petrecuţi în locuri îndepărtate şi nu mai găseşte pe nimeni dintre vechii cunoscuţi. Acum, aici, fiecare este vinovat şi nevinovat, incapabil să discearnă între adevăr şi minciună. El însuşi, „omul de artă”, „omul puternic lipsit de puteri care semnează un pact cu Diavolul” este corupt de către adevăraţii deţinători ai puterii şi se sinucide, doar pentru a garanta libertatea „politicianului” hotărât să-şi croiască ascensiunea pe scara puterii. Înainte de a opta hotărât pentru sinucidere, Daniel întâlneşte un fost coleg, un muzician sensibil care, la rândul său, a revenit pe insulă după lungi ani de absenţă.
Limbajul sobru şi elevat, rafinamentul cultivat şi o distribuţie deseori întâlnită în filmele lui Mircea Veroiu – Ovidiu Iuliu Moldovan, Marcel Iureş, Ştefan Sileanu, Elena Albu, Dan Condurache şi Mircea Albulescu – fac din
Somnul insulei un film special.
