​Serialul şi punctualitatea

     Dacă zicem serial, zicem „va urma". Dacă zicem ,,va urma", zicem suspans prelungit. Dacă zicem suspans prelungit, zicem nara­ţiune cinematografică întreruptă într-un punct culminant. Cam acestea sunt ticurile cu care ne-a obişnuit serialul de televiziune. Animaţia a dovedit însă că se poate şi altfel. Ea nu mizează atât pe farmecul detectiv, cât pe acela al personajelor. Nu o acţiune, ci sute de furtunoase aventuri trăiesc pe rând nevricosul Donald, încrâncenatul Popeye, nă­tafleţii Fred şi Barney, neobosiţii Tom şi Jerry. Serialul este pentru animatie un fluviu de gaguri, dar şi o mâna de aur (la propriu). Episoadele unui ciclu cu protagonişti simpa­tici aduc încasări deloc neglijabile. Pricepând avantajele artistice, dar şi materiale ale acestui gen, studioul „Animafilm" îşi orienteaza cea mai însemnată parte a producţiei înspre serial. Cifrele de încasări in valută vorbesc despre inţelepciunea opţiunii. Dar nu despre avantaje economice vreau să vorbesc, ci des­pre eroii unor filme merituoase şi despre au­torii lor care, fără satisfacţiile realizatorilor de „unicate", fac aceasta muncă de „şmotru" cu fantezie şi cu stimabilă exigenţă profesională.
     Simpatia pentru cei mai mici spectatori animă pe cei care lucrează la serialul Clubul curioşilor. Lămuriri despre fenomene ale na­turii, noţiuni elementare de ştiinţă şi unele principii morale constituie temele acestor episoade care nu povăţuiesc cu degetul ara­tător rigidizat, ci explică în forma unor po­veşti amuzante, cu urmăriri, gaguri şi risipă de culori. În toate „lecţiile" lor, profesorii do­vedesc poftă de joacă. Tatiana Apahidean, lulian Hermeneanu, Zaharia Buzea şi George Sibianu acordă conţinutului didactic forma atrăgatoare a divertismentului. Tinerii realiza­tori Ion Manea şi Lucian Profirescu li se ală­tură cu încrederea în farmecul tonic al gagu­lui. Ce sunt vânturile, cum se fabrică cioco­lata, cum se construieşte o casă sau de ce are minciuna picioare scurte, iată câteva din­tre temele pe care aceşti realizatori le-au transformat în episoade amuzante ale unui serial având ca protagonişti un băieţel mirat, un cotoi năbădăios şi un buldog cu caracter.
     Tot o urmărire este pretextul Misiunii spa­ţiale Delta. De data aceasta ne aflăm în plin science-fiction, unde membrii unui echipaj participă la tot soiul de aventuri declanşate de dereglarea unui robot. Evident, este vorba despre un serial dedicat adolescenţilor şi tu­turor celor cărora poezia spaţiului le spune ceva. O echipa de realizatori încercaţi participă la elaborarea acestui ciclu cu suspans şi cu recuzită tehnologică: Victor Antonescu, Laurenţiu Sîrbu, Virgil Mocanu. Şi lor li s-a alăturat un grup de tineri receptivi la chemarea cosmosului. Călin Cazan, Mircea Toia, Constantin Păun şi-au pus episoadele sub semnul lecţiei Războiul stetelor, îmbogăţind scenografia şi personajele cu amuzante şi ciudate gadget-uri. Marele merit al acestui serial este nivelul absolut european al reali­zării.
     Regizoarea Luminiţa Cazacu a iniţiat în urmă cu patru ani, un ciclu de filme cu mare priză la public: Ulise şi Penelopa. El continuă să brodeze pe tema eterna a cuplului poveşti savuroase despre veşnicele cusururi ale bărbaţilor şi cronicele slăbiciuni ale femeilor. Vi­ziunea este însă optimistă, căci la tot pasul apar şanse de conciliere. Episoadele semnate de Luminiţa Cazacu (dintre care cităm mai noile Penelopa şi Scufiţa rosie şi Ulise şi uriaşii cei răi) se caracterizeaza printr-o anume ironie amabilă şi prin acurateţea pu­nerii în pagină. Parcă pentru a demonstra pu­tinţa de afirmare a personalităţii în cadrul se­rialului, filmul semnat de Florin Angelescu (Ulise şi omuleţii albaştri) impune o viziune mai sarcastică iar cel al lui Adrian Nicolau (Ulise şi gelozia) un umor mai popular. Le­genda şi viaţa de zi cu zi continuă să inspire moderne şi amuzante interpretări. Păcat însă că accesul pe ecran al acestor eroi este des­tul de limitat. Programate împreună cu lungmetraje, aceste filme vor stârni interesul chiar dacă vor fi proiectate în cele zece minute dominate de scârţâitul de scaune. Poate că pre­zenţa lor pe ecrane ar putea să-i facă pe spectatori mai punctuali.