Să învăţăm să privim în jur! 

     Nu te poţi afirma privind superficial lucrurile, nu poţi în­vinge prin ignoranţă sau prin formule împrumutate!     

     Să ne informăm, să ştim, dar să nu copiem «reţete».
     Să deschidem ochii spre peisajul uman şi social de lângă noi, să re­constituim un tablou emoţionant despre felul nostru de a trăi, des­pre istoria noastră.

     Nu sunt împotriva căutărilor de formă ale unora (nu le zic căutări formaliste!) interesante poate pe linia unui meşteşug, dar sunt în total dezacord cu filmele «absen­teiste». Cu filmele din care lipsesc oamenii şi problemele epocii noas­tre, în care nu-i prezent spiritul vremurilor pe care le trăim.
     Cred că ar trebui să «experi­mentăm» oameni pe ecran, fiinţe raţionale, bogat sufleteşte, nu scheme, caricaturi omeneşti, no­taţii care, chiar atunci când au unele trăsături distincte, umanizate, se pierd în «meşteşugul» alambicat al autorului...
     Regizorul de film, slujitorul celei mai contemporane dintre arte, are misiunea de a înfătişa subtil, emoţionant, convingător, lumea sufle­tească a oamenilor zilelor noastre. Regizorul modern de film este un tălmăcitor de idei prin imagine şi cuvânt. El trebuie să aibă o poziţie ideologică limpede, să fie angajat social, să absoarbă faptele epocii cu toată fiinţa sa, pentru că publicul le doreşte şi se doreşte pe ecran, cu tot ce-i este mai drag şi apropiat. Regizorul trebuie să îmbine ideea emoţional, să îmbine pe «a re­cunoaşte» din viaţă cu «a afla» despre viaţă.
Pornind de la ideea că marile cinematografii s-au impus prin eroi, prin tipuri, să încercăm şi noi să lăsăm în conştiinţa spectatorilor câteva tipuri naţionale, câţiva eroi contemporani memorabili.
     Cred că marele nostru necaz este că nu întotdeauna ştim să privim în jurul nostru.
     Altfel cum s-ar explica sărăcia sau schematismul subiectelor con­temporane, insuficienta prezenţă a realităţii cotidiene?
     Mai bine să greşim, poate, mer­gând pe acest drum, dar să greşim din dorinţa nestrămutată de a rea­liza ceva durabil, ceva deosebit, cerut de publicul nostru, ceva care să facă parte din viaţa sa. Vorbim mereu despre eroi contemporani, dar, practic, lipseşte adesea ceea ce s-ar putea denumi «atenţie so­cială». De aici evadarea în ecrani­zări cărora nu le neg necesitatea, dar nu mă determină să înţeleg o anume vizibilă unilateralitate.
     Rândurile de faţă nu vor să anu­leze ori să conteste meritele certe ale cinematografiei, pe care le consider, de altfel, evidente. Ele sunt gândurile unui regizor despre pro­fesia sa, dacă vreţi, o profesiune de credinţă şi o invitaţie la con­fruntarea deschisă a opiniilor.