REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



“Un surâs în plină vară”: Gu-gu-ştiuc! Gu-gu-ştiuc!


     Spre finalul filmului Un surâs în plină vară, Făniţă (Sebastian Papaiani), neconsolat pentru că iubita lui, Lorica (Florina Luican), s-a logodit cu alt băiat, ia în braţe un stâlp de telegraf şi strigă „Gu-gu-ştiuc! Gu-gu-ştiuc!”, ca un mesaj în eter către fata infidelă. Spre marea lui uimire (nu şi a noastră) din depărtare, adică de la un alt stâlp de telegraf aflat dincolo de o cale ferată, vocea fetei îi răspunde la fel: „Gu-gu-ştiuc! Gu-gu-ştiuc!”.
     Evident ca totul poate fi luat drept o glumiţă a realizatorilor, sau cine ştie?!, vreo trimitere la un joc de copii de prin partea locului (adică Oltenia).
    Dar dacă Saizescu a strecurat aici o mică şopârlă? Cine ar fi guguştiucii? Comanditarii filmului care nu se prind că, în ambalajul unui film de elogiu propagandistic adus colectivizării, el de fapt îşi râde de aceasta punând replici foarte partinice (de genul „Dacă intrai în Gospodărie nu umblai cu haine de împrumut, erai şi tu Om”) în gura unor personaje de operetă? Sau spectatorii, gata oricând să facă haz de orice, să nu treacă de partea epidermică a lucrurilor şi să exclame „Vai ce haios era Bică! Sau Dem, sau…”.
     Mai mult ca sigur pe spectatorul de azi îl lasă rece problema colectivizării, în schimb s-ar putea să-l deranjeze acest conflict impus dintre bine şi mai bine, caracteristic multor filme româneşti dinainte de 89. Nu există personaj negativ. Nici măcar Făniţă, chiar dacă nu vrea să intre în Colectivă pentru că, spune el: „S-a zis de sus că în Colectivă intră omul când vrea”. Aşa că îndură cu zâmbetul pe buze să i se strige „Individualule!” şi se străduieşte din răsputeri să se descurce pe cont propriu vânzând oglinzi, ouă, ciuperci, gogoşi pentru că vrea să facă bani ca să-şi ia „casă cu ţepuşă pe acoperiş” şi motocicletă cu ataş. Numai că nimic nu-i iese: câinele îi fură oglinda, gogoşile sunt acre, ouăle fac pui până la piaţă, scroafele nu-i fată decât câte un singur purcel, ploaia îi inundă prazul. Natura s-a coalizat cu oamenii ca să-i dea o lecţie pentru că o fi el băiat bun, harnic, inventiv dar nu înţelege care e mersul societăţii noi unde bunăstarea, liniştea şi fericirea nu există decât în Colectivă. În timp ce el e într-o continuă agitaţie, săteanul colectivist se află într-un soi de continuă beatitudine fie că munceşte pe câmp, joacă hora în bătătura satului, repetă pentru spectacolul brigăzii artistice sau se relaxează acasă în faţa unei table de şah (!).
     E clar că guguştiucii au fost cei care au crezut în rolul educativ al acestei comedii menite să combată individualismul şi au sperat că mesajul poate intra în mintea oamenilor pe patinele cu rotile ale nenumăratelor vorbe de duh şi zicale care ţin loc de dialog autentic: „Prostul care nu-i fudul, parcă nu e prost destul”, „Cu răbdare se face frunza dudului mătase”, „Averea mare e să fii om cu mintea întreagă”, „Apa vine la matcă şi omul la teapa lui”, „Nu stă lumea în loc că sughite o fată mare”, „Îţi dau două zici că-s nouă” etc.
     Cu adevărat amuzant pentru spectatorul de azi poate fi jocul de-a recunoaşteţi interpretul. Dodoloaţa şi vulcanica Draga Olteanu este aici trasă prin inel şi aproape fără grai în rolul uneia dintre cumnatele lui Făniţă care stă cuminte într-un colţ şi deapănă lână. Pe George Constantin îl ghiceşti la câteva primplanuri când lansează cu zâmbetul lui cu strungăreaţă câte o pildă din categoria celor citate mai sus. Matei Alexandru, destul de şters, îşi împarte rolul de frate mai mare cu Dem Rădulescu, care începuse să-şi construiască încă de aici personajul comic ale cărui variante aveau să-l însoţească de la un film la altul. Dar filmul e de fapt un recital Sebastian Papaiani la debutul său în film şi în colaborarea cu Saizescu care va face din el actorul său fetiş. Îi stă bine rolul de băiat bun dar cu lipsuri, de şmecheraş cu candoare după cum îi stă bine în gură perfectul simplu oltenesc.
     A fost şi aprecierea juriului primului festival naţional de film de la Mamaia, prezidat de către Eugen Barbu, care i-a acordat Premiul de interpretare masculină. Premiul pentru debut în lungmetraj i-a revenit lui Geo Saizescu, care avea să devină autoritatea supremă în materie de comedie cinematografică, fiind alintat cu apelativul „micul Tati”. 

Cuvinte cheie: cristina corciovescu, film romanesc, filme de ieri vazute azi, geo saizescu, sebastian papaiani, un suras in plina vara film

Opinii: