REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Replica potrivită la genul potrivit


Vorbirea noastră cea din toate filmele
     Puţine dintre comediile noastre care îşi propuneau să calce pe teritoriile fanteziei aveau în vedere şi rostul cuvintelor, de cele mai multe ori acestea din urmă rămânând tot cărăuşi greoi ai unor sensuri neînaripate. Gândurile încercau un zbor mai înalt, expri­marea lor trăgea în jos, ca pietrele de moară. Am amintit, la timpul respectiv, farmecul cu care Gopo în Comedie fan­tastică ne stârnea dorul după vorbele de toată ziua ce ne apăreau, în comparaţie cu alcătuirile sonore ale extratereştrilor, ade­vărate minuni muzicale. O încercare ase­mănătoare, dar orientată în altă direcţie, este prezentă şi în filmul Gloria nu cântă. Un scenarist atât de atent la înlănţuirea cuvintelor, cum este Dumitru Solomon, un regizor cu un atât de fin simţ al umorului, cum a fost Alexandru Bocăneţ, nu puteau să călătorească pe aripile unor dialoguri care să plutească, tot timpul, la linia ţărmu­lui. Nu avem în vedere, aici, unele «poante» verbale mai mult sau mai puţin personali­zate, ci felul în care replica cea mai banaiă, în aparenţă, devine purtătoare de haz în urma operaţiunii de transplantare a ei pe solul potrivit. Anodina scrisoare pe care o primeşte Gloria şi care nu cuprinde decât îndemnul de a participa la un concurs, «Gloria, trebute să cânţi!», devine, în ochii profesorului trăitor exclusiv în lumea fizicii, o misivă misterioasă, care trebuie să ascundă ceva. lată un adevăr pe care îI uităm de atâtea ori, în viaţa de toate zilele şi, de şi mai multe ori, în viaţa de pe ecran: cu­vintele stau Iângă noi, credincioase, tot timpul dar a intra într-o relaţie autentică cu ele înseamnă a smulge, ia momentul oportun, unul din vălurile în care se în­conjoară. Suprinderea acestui moment, «reîntlânirea* noastră, buimacă sau conştientă cu vorbele, poate fi o sursă de umor. În Gloria au cântă am surprins câteva sec­venţe revelatoare în acest sens, întrebarea domestică a Margaretei Pogonat, adresată lui Cotescu «Ce bei, ceai sau lapte?» în­tr-un moment când eroul era cufundat în tălmăcirea coregrafiei lui Bajart, cade «ca nuca-n perete», numai că efectul unei astfel de izbituri stârneşte râsul. «Capul sus, pieptul înainte, coatele pe corp» sună sfatul adresat tinerei fete de strălucita vedetă a televiziunii poposită în orăşel. Ţinuta i se va părea severului profesor nelalocul ei, nedumerirea fiind exprimaţi cu ajutorul aceleiaşi fraze: «Ce este asta Gloria, capul sus, pieptul înainte, coatele pe lângă corp?». Acest ping-pong al sen­surilor poate fi şi ei, născător de umor. O mai insistentă scotocire a unor astlet de posibilităţi, perfect la îndemâna unui scriitor ca Dumitru Solomon, ar fi îmbogăţit, cred, filmul.
(Cinema nr. 7, iulie 1977)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru bocanet, dialogul in filme, dumitru solomon, gloria nu canta film, magda mihăilescu, vorbirea noastră cea din toate filmele

Opinii: