REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Cuvântul şi duhul blândeţii. Vorbirea noastră cea din toate filmele


     Se dovedeşte, cu filmul Accident, că genul aşa zis «de acţiune» poate in­timida, într-o oarecare măsură, chiar şi un experi­mentat şi atât de priceput într-ale nuanţelor cinema­tografice scenarist precum Dumitru Carabăţ. Confirmare ironică a des bătutului adevăr potrivit căruia în astfel de pelicule fapta o ia înaintea vorbelor? N-aş jura cu mâna pe inimă că lucrurile stau chiar astfel, atâta timp cât, atunci când nici una nici alta nu ţin neapărat să se ia la întrecere, ca într-un «joc secund» al urmărilor, filmul câştigă nu numai în echilibru ci şi în cali­tatea tensiunii pe care îşi propune să o întreţină.
     Mai trecut prin ale vieţii, maiorul Petria, protagonistul filmului, nu-şi îngăduie să condamne oamenii, să comită sentinţe doar la semnalul primelor aparenţe; rezerva sa, rod al unei îndelungate practici a aflării adevărului, dar şi al unui anumit crez uman, este sugerată, iniţial, prin antiteza cu mai tânărul şi mult mai repezitul său coleg. «De ce credeţi că Opelul a făcut un acci­dent?» întreabă locotenentul Vlahu, dar Petria refuză să emită, în pripă, chiar şi o supoziţie; «Oricum, sunt la fel de ticăloşi amândoi», îşi dă cu părerea novicele; «Poa­te» — răspunde maiorul interpretat de Sergiu Nicolaescu. Cum spuneam însă, scenaristul se arată surprinzător de ne­încrezător în puterea de convingere a unor astfel de confruntări sugerate doar verbal, în capacitatea personajului principal de a transmite întreaga încărcătură a moralei sale profesionale. De aici — introducerea reporterului, care în mod vizibil şi rizibil (chiar, de ce toţi ziariştii sunt pe post de momâi comice în filmele noastre, puţină psihanaliză nu ar strica), trebuie să de­clanşeze mărturisirile de credinţă ele maio­rului: «credeţi în posibilitatea recuperări oricărui delincvent»? «Cred că fiecare are ceva în el care îl poate face să redevină om». Felul în care este structurată acţiunea, în care sunt dispuse relaţiile dintre perso­naje erau suficiente pentru conturarea ple­doariei etice pe care şi-a asumat-o filmul; Iată de ce, parantezele îmbibate de senti­mentalism samaritean ce intersectează re­plicile unor personaje cad alături de intenţie, aerul lor amintind de filme cu mătuşi cucernice şi cu bărbaţi care, chiar dacă au sufletul ca o pâine caldă, nu prea stau să ia aminte la confesiuni duioase de tipul celei a mamei infractorutui Cuceanu: «poartă-te blând cu el, maică! Numai blândeţea răcoreşte sufletul».
     Adevărata măsură a căldurii umane cu care l-au înzestrat autorii pe protagonistul filmului tâşneşte nu în momentele programat psihologice, ci în cele în care răfuiala clasică este înlocuită cu o omenească vărsare a nădufului: «...ştiu că m-ai alergat, băiete...» îi spune Petria lui Cuceanu, înaintea unei noi şi dramatice alergări.
(Cinema nr. 4, aprilie 1977)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: accidentul film, cronica de film, magda mihailescu, sergiu nicolaescu, vorbirea noastră cea din toate filmele

Opinii: