După competiția de la Locarno, unde
Radu Jude e prezent cu
Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, regizorul revine la proiectul
Eight Postcards from Utopia / Opt vederi din Utopia, documentar

de montaj la care lucrează acum, așa cum ne informează
Variety.com.
Scenariul gândit de Radu Jude și filosoful Christian Ferencz-Flatz, regizat de Radu Jude și montat de
Cătălin Cristuțiu, are ca punct de plecare reclamele apărute după 1989, mărturii ale evoluției țării și a oamenilor către capitalism.
Documentarul va fi gata la sfârșitul anului și este încă o dovadă a preocupării lui Jude pentru imagine și felul în care este folosită, manipulată. De la economia comunistă și frustrările oamenilor la economia de consum, cu produse care împlinesc tot felul de fantezii și dorințe, imaginile devin documente ale unei epoci.
Eight Cards from Utopia este produs de
Alexandru Teodorescu pentru Saga Film.
Radu Jude a fost prezent la Locarno și în primăvară, ca
mentor la Spring Academy.
Detalii:
variety.com
Cuvinte cheie: eight cards from utopia documentary, nu astepta prea mult de la sfarsitul lumii film, radu jude, radu jude la locarno 2023