REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Inimi cicatrizate” - un candidat serios pentru Leopardul de Aur


     Lungmetrajul Inimi cicatrizate, proiectat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Locarno (3-13 august 2016), este răsfățat de critica de specialitate prezentă la prestigiosul eveniment din Elveția.
     Screen International titrează: „Regizorul Aferim!-ului, Radu Jude, deschide o fereastră înspre o cu totul altă perioadă din trecutul României în Inimi cicatrizate, o adaptare meticuloasă și lipsită de sentimentalism a unui roman de Max Blecher. Povestea unui tînăr ale cărui gînduri și sentimente stau în umbra morții abordează teme filozofice majore, precum semnificația și rostul existenței umane. În nuanțe precise și fără să se teamă să pară intelectualizant, Inimi cicatrizate e străbătut de curenți emoționali care l-ar putea face chiar mai accesibil decît Aferim!. Critica ar putea să ajute la plasarea lui în rîndul filmelor de artă serioase și consistente și ar putea să consolideze reputația de voce distinctă a lui Jude în cinematografia contemporană a României”, adaugă celebra publicație. „Radu preferă cadrele statice, pe parcursul cărora evenimentele se desfășoară ca într-o ramă. Regia lui e concentrată și nonșalantă, dar povestea are destul umor și suficientă emoție încît filmul să se "îmblînzească". Atunci cînd Emanuel este țintuit într-un corset de ghips, face dragoste cu Solange, al cărei picior e ținut în chingi, contorsiunile lor par să fie o scenă din adaptarea lui Cronenberg pentru Crash. Trupurile care se dezintegrează și care nu-i mai slujesc pe oameni în Inimi cicatrizate ar fi fost foarte la locul lor într-un film de Cronenberg”, mai scrie Allan Hunter pentru Screen International.
     Cotidianul francez Liberation completează: „Fimul Inimi cicatrizate funcționează ca o "mașinărie care reasamblează bucățile unei vieți". Mai întîi, orașul bolnavului care trebuie trimis departe, pentru a evita contagiunea. Apoi, sanatoriul și micro-societatea acestuia. În fine, patul în care Emanuel va fi țintuit într-un corset de ghips. Între aceste trei locuri devin posibile toate jocurile de reducere sau de dilatare a spațiului: sanatoriul și culorile acestuia, tărgile și paturile, cheiul și plaja, orașul și calea ferată. Dar, foarte repede, patul bolnavului devine centrul lumii și centrul filmului. Radu Jude vorbește înainte de toate despre sentimentul singurătății. Spiritul strălucit al lui Emanuel, impregnat de poezie, de cultură și de umor, nu te poate păcăli", conchide Liberation.
     Site-ul de specialitate Cineuropa.org a scris: „Lucian Teodor Rus este foarte convingător în rolul lui Emanuel, iar tînărul actor își găsește o parteneră puternică în Ivana Mladenovic. Aceasta o interpretează pe Solange, o fostă pacientă a sanatoriului, îndeajuns de norocoasă încît să-și fi recăpătat complet mobilitatea, după ani de suferință. E ușor să presupui că pentru Emanuel ea reprezintă mai mult decît o tînără femeie modernă, atractivă și inteligentă. Ea e și un simbol al speranței, o dovadă că durerea îngrozitoare și că anii petrecuți într-o poziție nefirească pot avea efecte benefice. Contrastul dintre prezentul dureros și viitorul fericit este inima acestui film”.
     Acțiunea din filmul Inimi cicatrizate are loc în anul 1937, când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.
Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.
Inimi cicatrizate este o producție Hi Film, în co-producție cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu BORD CADRE FILMS (Elveția), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.
Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine este Marius Panduru RSC, montajul este realizat de Cătălin Cristuțiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet e responsabil Jűrg Lempen, iar mixajul a fost realizat de Cristinel Șirli. Dana Păpăruz creează costumele, Bianca Boeroiu - machiaj, Domnica Bodogan – coafură, iar scenografia este realizată de Cristian Niculescu. Producător Ada Solomon, co-producători Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade, producători asociați Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.
Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, PROGRAMUL MEDIA – Europa Creativă și EURIMAGES.
Proiect susținut de: CINEMA CITY, AdePlast SA, COVALACT, Henkel Romania,  Audi România, Havas, METRO Cash & Carry România, ING Bank România, ZENITH ROMANIA, Farmacia DONA, Libra Internet Bank, CLINICA MEDICALĂ HIPOCRAT 2000 și HBO Europe.
     Inimi cicatrizate a avut premiera mondială la sfârșitul săptămânii trecute la Locarno. Gala de închidere va avea loc pe 13 august, de la ora locală 21.00, în Piazza Grande și va fi transmisă în direct pe site-ul oficial al festivalului www.pardolive.ch.
 
Detalii: facebook

 
(9.08.2016)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ada solomon, inimi cicatrizate film, locarno film festival 2016, radu jude, scarred hearts film

Opinii: