Echipa filmului
Proprietarii e din cale afară de greu de găsit: dimineața filmează la Snagov, pe la prânz undeva în cartierul Militari, iar seara câteva planuri de legătură pe o stradă din centrul orașului. «Mă sperie cât de repede se termină fiecare filmare», mărturisește directorul de film.
Dacă nu te grăbești, riști să ajungi la locul filmării, după ce s-au strâns aparatele și au plecat toți, cu excepția unui șef de producție rămas să verifice dacă în urma amenajărilor de decor nu trebuie reparat ceva, sau dacă nu s-a rătăcit pe undeva vreun detaliu de recuzită.
Ne aflăm la o întreprindere de utilaj greu. S-a terminat o zi de muncă. Pentru cineaști, pentru «proprietarii» din film s-a terminat filmarea într-una din halele uzinei. Pentru cei care muncesc aici, pentru «proprietarii» din realitate, a luat sfârșit activitatea schimbului de dimineață.
Suntem la club. Câteva trepte ne despart de locul unde s-a filmat toată dimineața. Muncitorii vor să-i cunoască pe actorii care de câtva timp muncesc și ei, în felul lor, în uzină. Sunt nerăbdători mai ales să-I întâlnească pe
Amza Pellea, ca să le povestească pățaniile lui Nea Mărin. Prin urmare, actorul trebuie să iasă din haina sobră a eroului din film și să devină așa cum îl știm la televizor, rubedenia faimosului Sucă. Mă, Sucă, mă!
Amza Pellea — Nea Mărin — se pare că e tot timpul cu gândul la Alexandru Mușat. La Mușat și la celelalte personaje ale filmului. Parcă nici nu vrea să vorbească decât despre «ei».
Despre ei, adică despre losif Roateș. El e secretar cu problemele economice. Are aceleași sentimente și principii ca și Mușat. Dar parcă a început să obosească. Parcă a început să accepte compromisul.
Despre ei, adică despre Radu Neculai. Neculai e un tânăr activist. «Am pe cineva foarte sus-pus... adevărul!», îi spune el lui Roateș, când Roateș îl acuză că face «exces de zel» din dorința de a-și asigura ascensiunea.
Despre ei, adică despre meșterul Sîrbu, unul din acei maiștri cu mare autoritate (în film
Ștefan Mihăilescu-Brăila) care cer drepturile, dar și datoriile de proprietari.
Despre ei, adică despre Vereșezan, interpretat de
Toma Caragiu. Acest șef de șantier refuză recepționarea și achiziționarea unui utilaj depășit din punct de vedere tehnic, și deficitar. Refuză nu din lipsă de înțelegere față de conducerea uzinei. Refuză din necesități de producție. Refuză «din conștiință».
Stând, deci, de vorbă cu Amza Pellea despre Mușat, omul și inteligența care trebuie să asigure buna desfășurare a producției în întregul județ, am trecut în revistă toate personajele filmului. Fiecare echipă de filmare are o înfățișare a ei și numai a ei, care o deosebește de toate celelalte echipe. Este evident că ceva din atmosfera filmului trece și în atmosfera de lucru a echipei. Ca soții care încep să semene după mulți ani de conviețuire; după o anumită etapă de lucru, cineaștii parcă încep să semene cu eroii lor. Desigur, doar cu cei pozitivi.
«Stilul» echipei este fără îndoială hotărât de personalitatea regizorului. Pătruns de exigențele acelui «cineva foarte sus-pus... adevărul»,
Șerban Creangă a devenit parcă mult mai tăcut decât îl cunoșteam înainte de începerea filmului. Dintre personaje am
«Motor!» Clachetă! Zumzetul pătrunzător al aparatului cuprinde totul.
Octavian Cotescu încetează să mai fie colegul vesel, amabil cu toată lumea. A devenit important, distant. A devenit un director foarte preocupat de sine.
Prima confruntare cu rezultatul zilelor și nopților de mare încordare — pentru că în ciuda mediei de vârsta în jur de 30 de ani (vârsta regizorului), echipa a lucrat într-adevăr cu mare încordare — prima confruntare are loc pe întuneric, într-o sală de proiecție, la o masă de montaj.
Toți văd, dar nimeni din echipă nu vrea să răspundă la nicio întrebare referitoare la calitatea materialului vizionat. Poate că ar fi și prematur să faci afirmații sau judecăți de valoare, bizuindu-te numai pe eșantioane de film, fără să știi cum va arăta secvența-cheie, care restabilește rosturile personajelor — încă nefilmată — sau dacă nuanța zâmbetului, care n-a ieșit încă din laborator, e îndeajuns de subtilă pentru a dezvălui tâlcul unei alte secvențe.
Înainte ca publicul să stabilească dacă realizatorii unui film reușesc sau nu să fie convingători, dacă au izbutit sau nu să pună în discuție problema de interes major și dacă perspectiva pe care o aduce filmul este cea așteptată, autorii
Proprietarilor nu pot decât să spere că rezultatul muncii lor va fi cel dorit de ei și de noi toți.
impresia că se simte solidar mai ales cu cel interpretat de Ștefan lordache, adică cu inginerul Teodor Dan, cel care se trudește să convingă toată lumea că un nou prototip cu randament și producție de calitate superioară merită mai multă bătaie de cap decât realizarea unor cifre artificiale. De ce oare se simte regizorul atras mai ales de acest personaj?
