REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



”Printre Umbre și Oglinzi”, trei portrete de pictori, realizate de Ovidiu Darian


     Documentarul de artă ”Printre Umbre și Oglinzi”, scris și regizat de Ovidiu Darian și produs de Studioul VideoArt al Ministerului Culturii și Identității Naționale, a fost proiectat la Cinema ”Elvire Popesco”, în prezența regizorului și a celor trei artiști plastici – Nicolae Alexi, Eugen Raportoru și Matei Șerban Sandu. Cele trei portrete de pictori incluse în acest proiect au fost prezentate de Laurențiu Damian, președinte al Uniunii Cineaștilor din România, care i-a fost profesor de Regie de film la UNATC lui Ovidiu Darian.
     Cele trei documentare-portret sunt realizate cu sinceritate și respect pentru artiști, iar camera de filmat a lui Mihai Sârbușcă nu este intruzivă, ci păstrează o distanță observațională, ceea ce a și permis accesul echipei de filmare în atelierele celor trei pictori.
     Raftul cu închipuiri este un portret al lui Nicolae Alexi, grafician, desenator, gravor, acuarelist, profesor la Universitatea de Arte, care vorbește despre modul în care îşi construieşte lumile sale complexe de trupuri uneori groteşti de femei şi pitici, între care, cu autoironie, îşi face și autoportretul.
     Dreptul la chip este un documentar despre Eugen Raportoru, un artist cu un temperament vulcanic, ce se încumetă să picteze pânze enorme, cu o cotă de piață impresionantă.
     Despre claritatea intenției îl are ca subiect pe pictorul Matei Șerban Sandu, grafician și gravor, fost elev al lui Nicolae Alexi. Matei vorbeşte despre artă, lume şi viaţă, despre acea "claritate a intenţiei" artistului. Acest documentar a fost proiectat și la Cinema Studio, în prezența regizorului și a artistului, cu ceva timp în urmă.
     Documentarele se găsesc în librării, pe un dvd produs de VideoArt.
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu
(6.11.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: eugen raportoru, intre umbre si oglinzi film, matei serban sandu, nicolae alexi, ovidiu darian

Opinii: