REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



”Paradisul naivilor”, un documentar de Copel Moscu despre artiști oarecum naivi


     Regizorul Copel Moscu a descoperit universul artei naive cu documentarul Comoara naivă și a continuat să exploreze această lume aparent simplă. Documentarul de acum, Paradisul naivilor, începe cu un travelling care ne dezvăluie personajele ce lucrează pe terasa unei clădiri, fără să fie interesate de privitor sau de ceilalți, fiecare cu comportamentul lui obișnuit. E o punere în temă pe care n-am mai vazut-o de ceva timp în documentarul românesc.
     După o introducere în subiect destul de statică, Copel Moscu întră în poveștile oamenilor respectivi, creatori de artă naivă, așa cum e ea denumită din punctul de vedere al abordării tehnicilor plastice și al pregătirii profesionale. Toți sunt oameni care au avut alte meserii, care au descoperit pictura ca pe o terapie pentru problemele pe care le au, fizice sau psihice. Alegerea personajelor este unul dintre atuurile filmului, împreună cu apropierea regizorului de oamenii respectivi, care se dezăluie fără rezerve în fața camerei. Naivă sau nu, arta lor se vinde bine și îi duce pe artiști la tot felul de expoziții internaționale. Portrele lor sunt dinamice, excentrice, colorate, imprevizibile, cu umor.
     Demersul regizoral este bine susținut de echipa tehnică. Imaginea are o stilistică specială, cu cameră fixă, mobilă, travelling, dronă, cu gros planuri de ochii bătrâni, ce par dinozauri. Florin Paraschiv, Tudor Platon și Radu Crăciun semnează imaginea. Montajul este realizat de House of Zazen, iar muzica e compusă de Marius Copel.
     Paradisul naivilor e produs de Gabi Antal pentru Abis Studio, cu sprijin de la Centrul Național al Cinematografiei, DACIN SARA, Muzeul Național de Artă al României.   
În deschiderea proiecției de la Cinema Muzeul Țăranului, a vorbit criticul de artă Pavel Șușară. La discuțiile de după film, la care au venit câțiva membrii ai echipei, a intervenit și Laurențiu Damian, fost coleg cu Copel Moscu la Studioul Sahia. 
Imagine: Nicolae Cara
Montaj: Radu Georgescu


Galerie Foto

Cuvinte cheie: abis studio, copel moscu, florin paraschiv, paradisul naivilor documentar, tudor platon

Opinii: