REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​„O lume făra cer” – cronică de film


     Nu ştiu cui îi aparţine ideea — dacă ar fi fost neinspirată s-ar fi găsit şi ispăşitorii no­minalizaţi — aşa ne mulţu­mim să zicem: e bună, e cum trebuie făcută, deci u­tilă. Utilă, pentru că reuneşte într-o selecţie inteligentă secvenţe de bun cinema din cariera lui Mircea Drăgan. Inspirată, pentru că metafora, imaginea unei lumi fără cer — lumea minerilor de altădată din fosta «Vale a plângerii» — se încheagă firesc şi impresionant ca efect, din cele două filme realizate la distanţa unul de celălalt, — dar având o continuitate de ambianţă, de motivaţie dramatică. După represiunea sângeroasă a grevelor din Lupeni '29 (prima peliculă) câteva văduve de mineri (personajele Golgotei) pornesc să-şi ceară drepturile fireşti, adică pensii pentru cei ucişi de autorităţi. Fapt real, fapt cutremurător, felul în care au fost purtate şi chinuite pe drum de jandarmi, femeile arestate. Traseu dramatic simplu, sobru, realizat şi eficace ca emoţie. Datorită a­cestei simplităţi, liniarităţi narative a Gol­gotei s-au putut monta în flash-back-uri judicios motivate, cursiv presărate de-a lungul drumului «golgotei», momente când încordate (pregătirea grevei, represiunea, înmormântarea victimelor) când mai senine din viaţa atât de zgârcită in bucurii a familiilor de mineri: Varga-Ciubotăraşu la scr­barea câmpenească de 1 Mai, cu nevasta ­Draga Olteanu şi cu iniţiatorii grevei, tânărul grevist — Ilarion Ciobanu —purtând steagul roşu pe turnul minei Clara or, sărutându-şi logodnica etc. etc. Fulgere rare luminând întunecoasa existenţă a minerilor, cu atât mai preţioase în amintirea femeilor rămase singure şi motivând convingător hotarârea lor de a-şi cere măcar drepturile cuvenite după o atare imensă nedreptate. Reacţiile lor la insultele jandarmilor (un Dinică a­nunţând marele interpret de cinematograf modern de astăzi, un Papaiani convingă­tor în partitura lui dramatică) sunt reacţii foarte nuanţate, potrivit temperamentu­lui fiecărui personaj. Sunt partituri parcă anume scrise — una pentru explozia de vitalitate şi haz a Dragăi Olteanu (Ana Varga) — alta pentru fragilitatea şi vulnera­bilitatea Violetei Andrei (în rolul tinerei căreia îi este împuşcat soţul sub ochii ei); o undă de poezie şi prospeţime aduce per­sonajului său Ilinca Tomoroveanu şi o demnitate, suferinţă reţinută loana Drăgan — femeia ce aşteaptă copilul.
     Sigur că nu e cazul unei cronici a celor două filme discutate cândva la premieră. Interesant pentru noi e că astfel montate şi remontate (Aurelia Pleşea şi Constanţa Teodorescu), ele rezistă ca emoţie la re­vizionare: iar pentru tinerii spectatori care nu au avut cum să vadă la timpul lor, reeditarea într-un asemenea digest original este binevenită. Casa iniţiatoare: Casa nr. 5. Producător delegat: Mihai Opriş. 
(Cinema nr. 10, octombrie 1981)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alice manoiu, cronica de film, draga olteanu-matei, gheorghe dinica, golgota film, mircea dragan, o lume fara cer film

Opinii: